Mâncare stricată şi mucegai, la o terasă din Mamaia. Reastaurantul a fost închis

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit o mulţime de nereguli la o terasă din Mamaia. Potrivit România TV aceştia au dispus închiderea localul, chiar în timp ce clienţii se aflau la masă.
Romania TV
24 iul. 2014, 14:47
Mâncare stricată şi mucegai, la o terasă din Mamaia. Reastaurantul a fost închis

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Alexandru Dunca, a dispus joi închiderea unei terase-restaurant din zona de esplanadă a Cazinoului din Mamaia, în urma deficienţelor constatate în cadrul unei acţiuni de control.

În cursul verificării stocului de produse alimentare şi materie primă din camera frigorifică a restaurantului Terasa cu Flori, inspectorii ANPC au descoperit şprot afumat ce era congelat, cantităţi de peşte fără elemente de identificare, creveţi şi midii expirate din data de 27 iunie, ton şi parmezan expuse la temperaturi de 30 de grade Celsius şi frigărui de pui congelate.

Cântarele unităţii de alimentaţie publică nu aveau efectuată verificarea metrologică, iar controlul a evidenţiat faptul că, deşi meniul afişat prezenta cotletul de porc cu o greutate netă de 200 de grame, acestea cântăreau, crude, 180 de grame, cea ce înseamnă că, prin preparare termică, mai pierdeau alte 50 de grame.

Inspectorii ANPC au întocmit un proces verbal prin care a fost dispusă închiderea unităţii până la remedierea deficienţelor constatate, administratorul fiind notificat că poate fi sancţionat cu o amendă de până la 60.000 de lei.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Statul vrea banii românilor de peste 18 ani. Cetățenii trebuie să achite până la 3 aprilie minim 1.000 de lei
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Medicamentele care dispar din farmacii. Toți românii au nevoie de ele
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Rusia a anunțat! Prima decizie după planul de încetare a focului stabilit de SUA cu Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?