De câţiva ani buni Nicolae Badea încearcă să o vândă pe Dinamo, vorbindu-se rând pe rând de Dinu Patriciu, Robert Negoiţă, Ioan Niculae şi mulţi alţi posibili cumpărători care să transforme clubul într-unul puternic financiar şi cu performanţe la nivelul Europei.
După cum scrie site-ul footballfabulous.com acum, prin intermediul lui Fathi Taher, a apărut interesul unui grup de oameni de afaceri arabi, buni prieteni cu iordanianul, care doresc să investească la Dinamo. Intenţia nu e surprinzătoare, dacă ţinem seama că la nivelul Europei şeicii s-au implicat în ultimii ani în preluarea şi finanţarea unor grupări ca Manchester City, Malaga sau PSG. Dealtfel, se pare că Badea a făcut mai multe vizite la Abu Dhabi în acest scop şi s-a întâlnit cu cei interesaţi.
Oferta arabilor este de 20 de milioane de euro, dar Badea şi ceilalţi acţionari au de recuperat şi investiţiile făcute în club, motiv pentru care s-a discutat şi modalitatea prin care se poate rezolva această problemă. Drepturile federative a patru-cinci jucători vor rămâne în posesia lui Badea, Borcea şi Săvulescu, care astfel vor lichida şi propriile conturi cu Dinamo.