Adrian Minune a mers, miercuri, la sediul DIICOT pentru a fi audiat. Manelistul a fost pus sub învinuire pentru deţinere de droguri. Cu toate acestea, avocatul său a spus că manelistul ar fi mers la DIICOT doar în calitate de martor, potrivit România TV.
La ieşirea din sediul DIICOT, Adi Minune a spus că a dat o simplă declaraţie.
„Am dat o scurtă declaraţie pe o foaie albă. Nu este vorba de mine în mod special”, a declarat manelistul.
Există mai multe informaţii ale procurorilor, unele venite chiar de la traficanţii de droguri prinşi recent care au mărturisit că le-au livrat maneliştilor cocaină la petreceri şi că aceştia au deţinut-o în vederea consumului. Este vorba de cocaină adusă din Spania şi vândută în România cu 100 de euro gramul.
Alături de Adrian Minune au mai fost puşi sub învinuire Sorin Talent şi Costel Biju, tot pentru deţinere de droguri în vedere consumului. Şi Costel Biju a venit la sediul DIICOT, fiind citat de procurorii pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea.
Florin Salam şi membri ai trupei sale au fost puşi sub acuzare, pe 14 octombrie, în acest dosar, pentru deţinere de cocaină în vederea consumului.