Manfred Weber îi atacă pe „cretinii de extremă-dreapta” care „vor să legalizeze corupţia”

Manfred Weber îi atacă pe ”cretinii” de extremă dreapta şi-i cere lui Timmermans să sancţioneze PSD, care este ”pe cale să legalizeze în parte corupţia”.
Iulian Tudor
22 mart. 2019, 11:40
Manfred Weber îi atacă pe

Liderul grupului europarlamentar conservator Manfred Weber afirmă că acţionează pentru a-i priva pe ”cretinii” din partide de extremă dreapta de orice responsabilitate politică, citând-o pe Marine Le Pen, şi îl crirică pe vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Frans Timmermans pentru că că nu sancţionează Partidului Social Democrat (PSD) din România şi pe social-democraţii maltezi, într-un interviu publicat vineri, relatează AFP.

”Majoritatea mea de mâine este de centru”, a clamat bavarezul, care candidează la succesiunea preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, într-un interviu acordat cotidianului german Süddeutsche Zeitung, potrivit news.ro.

”Mă bat exact pentru asta, pentru a face astfel încât cretini de dreapta ca cei de la AfD”, Alternativa pentru Germania, un partid german de extremă dreapta, ”sau ca cei din partidul lui (Marine) Le Pen să nu obţină vreo responsabilitate politică”, a declarat el.

În această privinţă, el a exclus orice colaborare cu Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservatori, eurosceptici, xenofobi) din Polonia sau cu Liga (extremă dreapta) a vicepremierului Matteo Salvini, care guvernează în Italia alături de Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem, populişti).

Citeşte şi Europarlamentar luxemburghez: Dăncilă a spus că nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită de a mulţumi cuiva

În urma unor îndelungate tergiversări, Partidul opular European (PPE) a sfârşit prin a suspenda provizoriu, fără să-l excludă, Partidul Fidesz al premierului suveranist ungar Viktor Orban, în urma unor derapaje şi unor atacuri la adresa statului de drept, potrivit Agerpres.

Manfred Weber i-a invitat totodată pe social-democraţii din Parlametul European (PE) şi pe candidatul lor Frans Timmermans să-şi facă curăţenie în interior şi să sancţioneze partide-problemă.

”Eu văd că el (Timmermans) nu ridică nici măcar degetul mic împotriva social-democraţilor din România, care sunt pe cale să legalizeze în parte corupţia”, a denunţat el.

Manfred Weber consideră, de asemenea, partidul social-democrat maltez un partid cu probleme, în contextul în care ancheta în vederea elucidării asasinării jurnalistei specializate în cazuri de corupţie Daphne Caruana Galizia s-a blocat, în opinia sa, şi al unei implicări a mafiei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai, de fapt, pentru un credit de nevoi personale de 5.000 de euro. Câți bani dai înapoi preț de 5 ani și cât e rata lunară. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cinci mâncăruri imposibil de făcut. Și cei mai experimentați chefi le ratează
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât