Ghidul cuprinde 14 materii sintetizate în mai puţin de 300 de pagini şi va fi folosit până când elevii de clasa a V-a vor primi manualele.
Cele 296 de pagini ale compendiului conțin numeroase greşeli de redactare. Spre exemplu, numele pictorului francez postimpresionist Paul Cezanne se scrie, de fapt, cu dublu n, dar în manual e trecut cu unul.
O altă greşeală apare la pagina 175: descompunătorii „transform” materia.
În capitolul dedicat biologiei apar noţiuni neclare precum „vieţuitoarele din mediul mai îndepărtat”, dar şi cuvinte sau definiţii care nu pot fi înţelese de copiii de clasa a V-a: biocenoză, biotop.
Majoritatea profesorilor văd ghidul ca pe un lucru scris pe repede-înainte şi care nu se adresează mai deloc elevilor.
„Compendiu sună prea frumos, mai degrabă Cartea cărţilor! Este un material cu care se poate lucra foarte greu, este gândit mai degrabă pentru profesori decât pentru elevi. Din discuţiile purtate cu colegi de diferite discipline din teritoriu mult mai uşor se lucra pe fişe până în momentul în care apăreau toate materialele necesare pentru clasa a V-a. În privinţa acestui compendiu, s-a cam greşit. Nu ştiu care au fost specialiştii consultaţi pentru realizarea lui şi dacă s-au pus în pielea cadrelor didactice care trebuie să folosească materialul respectiv”, a declarat pentru Digi24 Marius Nistor, președintele Federației sindicale Spiru Haret.
Părinții sunt și ei debusolați.
„Bănuiesc că cine o să facă acest îndrumar o să treacă acolo nişte lucruri care să fie utile…”, speră unul dintre ei.
Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat un compendiu interactiv pentru gimnaziu, care cuprinde curricula şcolară la materiile ale căror manuale au fost contestate, precum limba română, limba modernă 1 şi 2, istorie, geografie, educaţie plastică, muzică, educaţie tehnologică şi consiliere, urmând ca acesta să fie util în primele opt săptămâni ale anului şcolar.