Recrutarea candidaţilor se va desfăşura până pe 8 iunie, iar selecţia candidaţilor, repartizarea pe funcţii, anunţarea candidaţilor declaraţi admişi şi instruirea acestora se vor desfăşura conform unui calendar care va fi anunţat în timp util.
Potrivit ECONOMICA.NET, pentru anul 2018 sunt disponibile peste 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, aproximativ 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.
Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii trebuie să se prezinte la sediile centrelor militare zonale, judeţene sau de sector pe a căror rază îşi au domiciliul, pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente:
La prezentarea la sediile centrelor militare, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară/centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială (dacă este cazul).
De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.