Mara Mareş, numită consilier de stat în Cancelaria premierului: „Voi fi acelaşi om al acţiunii care pe oriunde merge lasă lucrurile mai bune decât le-a găsit”

În Monitorul Oficial a fost publicată, marţi seară, decizia privind numirea Marei Mareş în funcţia de consilier de stat în Cancelaria premierului.
George Russo
17 feb. 2021, 09:06
Mara Mareş, numită consilier de stat în Cancelaria premierului:

Mara Mareş afirmă că Proiectul Generaţia Altfel ”continuă prin fiecare tânăr care se implică, care îşi asumă responsabilităţi, e transparent, crede ceea ce spune şi spune ceea ce crede”.

”Veşti bune! Începând de astăzi îmi voi continua activitatea şi proiectele din rolul de Consilier de Stat în Cancelaria Prim Ministrului Florin Cîţu. Aş putea să vă scriu tot ce am de gând să fac din această nouă poziţie, dar prefer să nu fac asta acum. Aşa cum mă ştiţi, îmi place şi consider că este corect să comunic doar ceea ce ori deja s-a concretizat, ori este extrem de aproape de finalizare. Ce pot să vă spun însă cu certitudine încă de pe acum este că voi fi acelaşi om al acţiunii care pe oriunde merge lasă lucrurile mai bune decât le-a găsit. Asta voi face în echipa premierului”, a scris Mareş pe Facebook.

Mara Mareş, numită consilier de stat în Cancelaria premierului

Mara Mareş, preşedinte al TNL, a candidat la alegerile parlamentare de anul trecut pe listele PNL Bucureşti, de pe locul 8, loc care nu a fost eligibil.

De asemenea, a fost numit consilier de stat Ion Alin Dan Ignat, fost secretar de stat din Ministerul Muncii.

”După un an complicat pentru România, în care m-am dedicat total activităţii din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în Guvernul Ludovic Orban, preiau, astăzi, noua misiune, aşa cum mă ştiţi: implicat şi determinat, cu seriozitate şi profesionalism, cu acelaşi singur obiectiv: realizările pentru oameni. Rămân la treabă.  Îi mulţumesc pentru încredere premierului Florin Cîţu”, a ascris Ignat pe Facebook.

În februarie 2020, Ignat a fost prins în timp ce conducea un autoturism cu numerele provizorii expirate, în judeţul Alba.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, nemulţumit de înlocuirea Avocatului Poporului. „Dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la CCR”

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster