Marcel Ciolacu: Alegerile parlamentare nu se vor putea organiza. Vom ajunge la peste 3.000 de cazuri zilnice de COVID

Alegerile parlamentare nu vor putea fi organizate fiindcă valul pandemiei de COVID-19 este în creştere şi există riscul să ajungem la peste 3.000 de cazuri, a declarat Marcel Ciolacu. Preşedintele social-democraţilor a mai spus că PNL va face tot ce e posibil ca să facă posibilă organizarea alegerilor din decembrie.
Romania TV
01 oct. 2020, 17:00
Marcel Ciolacu: Alegerile parlamentare nu se vor putea organiza. Vom ajunge la peste 3.000 de cazuri zilnice de COVID

”Nu, alegerile nu se pot organiza, dar pe ei nu-i interesează altceva. Cum să ieși, tu, președinte al României în conferință de presă, când ai cel mai mare număr de cazuri să ataci PSD, de 17 ori să ataci PSD-ul, iar la final să le spui oamenilor să aibă grijă și cu pandemia.

După părerea mea oamenii vor avea lehamite și cred că numărul de cazuri va fi din ce în ce mai mare. Vom trece de 2500 de cazuri, spre 3000 de cazuri pe zi.

Este clar că nu pot fi organizate alegeri, dar ei vor face același lucru pe care l-au făcut și cu pensiile. Dacă CCR-ul va da că este constituțional și n-au de ales că tocmai au zis că Parlamentul decide. Ei, totuși, vor ataca la CCR, iar președintele va retrimite la Parlament, în așa fel încât să se ajungă în data de 6 decembrie. Au tot planul făcut, toate au fost pregătite pentru ei.”, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.

Marcel Ciolacu: E posibil să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare

Liderul Camerei Deputaţilor a afirmat că e posibil să depună un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare.

El a afirmat că nu-l interesează absolut deloc părerea președintelui Klaus Iohannis, care a spus că nu vede „oportună amânarea alegerilor parlamentare”.

„Nu ne interesează, în acest moment, că-și dorește sau nu-și dorește preșdintele Iohannis alegeri. Noi suntem pe drumul corect. (…) Pe mine mă intereseaza dacă abordarea PSD de după alegerile prezidențiale (din 2019 – n.red) a fost una corectă, dacă românii au acum încredere în PSD și în mesajele PSD. Iar rezultatele de la alegerile locale ne arată că percepția s-a schimbat, de aceea am câștigat consilii județene și cele mai multe primării. Dacă Iohannis crede că rostul lui pe acest pământ românesc este să analizeze scorul PNL, este treaba domniei sale, dar și-a uitat haina constituțională de aproape un an”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu, despre scandalul de la Sectorul 1. Am depus plângere penală. Orice om de bun simţ ar lua decizia de renumărare a voturilor”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre