Marcel Ciolacu, anunţuri importante despre Schengen: „Pentru prima dată, avem un proces ireversibil”

„Vom continua să lucrăm atât la nivel politic, cât şi tehnic, prin intermediul ministerelor de resort pentru ca anul acesta să încheiem definitiv procesul aderării României la spaţiul Schengen”, afirmă premierul Marcel Ciolacu.
Mircea Filipescu
04 ian. 2024, 14:10
Marcel Ciolacu, anunţuri importante despre Schengen:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că România a făcut mare pas înainte în ceea ce priveşte Schengen, astfel că după 13 ani în care nu s-a întâmplat absolut nimic, am reuşit în sfârşit să avem o decizie politică privind ridicarea graniţelor aeriene şi maritime şi că pentru prima dată, avem un proces ireversibil. Liderul PSD a mai spus că vor continua negocierile astfel încât anul acesta să încheiem definitiv acest proces.

”România a făcut mare pas înainte în ceea ce priveşte Schengen. După 13 ani în care nu s-a întâmplat absolut nimic, am reuşit în sfârşit să avem o decizie politică privind ridicarea graniţelor aeriene şi maritime şi posibilitatea emiterii de vize Schengen”, a spus premierul.

Ciolacu a menţionat că, ”pentru prima dată, avem un proces ireversibil”.

Marcel Ciolacu, veste bună pentru pensionari şi avertisment pentru bugetari în prima şedinţă de Guvern VIDEO

”Vom continua să lucrăm atât la nivel politic, cât şi tehnic – prin intermediul ministerelor de resort, pentru ca anul acesta să încheiem definitiv acest proces. România este egală în Europa, iar economia noastră trebuie să beneficieze pe deplin de statutul de membru Schengen”, a mai spus Ciolacu.

Austria a confirmat, sâmbătă, acordul privind cu România şi Bulgaria. La 8 decembrie 2022, Austria a blocat extinderea sistemului Schengen fără frontiere pentru a include România şi Bulgaria, invocând numărul mare de solicitanţi de azil. De asemenea, Olanda s-a opus aderării Bulgariei la Schengen.

Comisia Europeană: Negocierile pentru intrarea în Schengen şi cu frontierele terestre vor continua în 2024. Decizia va fi luată „într-un termen rezonabil”

Comisia Europeană salută decizia „istorică” a Consiliului UE de a accepta, începând cu martie 2024, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen într-o primă etapă, cu graniţele aeriene şi maritime, şi spune că în 2024 vor continua negocierile pentru renunţarea la controale şi pentru graniţele terestre, o decizie în acest sens fiind aşteptată „într-un termen rezonabil”. Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, se aşteaptă chiar ca acest lucru să se întâmple în cursul anului viitor.

Anunțul lui Marcel Ciolacu despre România în Schengen: „Am promis, am făcut!”. Din martie 2024, frontierele navale și aeriene ale țării vor fi în spațiul de circulație liberă

„Comisia salută decizia unanimă de astăzi a Consiliului de a primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime începând cu martie 2024. Aderarea lor va stimula călătoriile, comerţul şi turismul şi va consolida şi mai mult piaţa internă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Ziua de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria şi România. Şi o zi de mare mândrie pentru cetăţenii români şi bulgari. Începând cu luna martie, aceştia vor putea să traverseze liber frontierele interne maritime şi aeriene, fără controale la frontieră. Acesta este un mare pas înainte pentru ambele ţări şi pentru spaţiul Schengen în ansamblu. Felicitări Bulgariei şi României: această mare realizare este posibilă datorită muncii, angajamentului şi perseverenţei voastre. Datorită vouă, spaţiul Schengen va deveni şi mai puternic, în beneficiul tuturor cetăţenilor UE”, a declarat preşedinta Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

„Discuţiile privind o nouă decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre vor continua în 2024”, dă asigurări executivul european, în condiţiile în care Ministerul de Interne de la Viena a transmis, sâmbătă, că în prezent nu există astfel de negocieri şi, prin urmare, nu există nici o dată fermă pentru aplicarea facilităţilor Schengen la transportul terestru. „Se aşteaptă ca o decizie a Consiliului în această privinţă (ridicarea controalelor la frontierele terestre – n.r.) să fie luată într-un termen rezonabil”, spune Comisia Europeană în comunicat.

 

Comisiarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, este chiar mai optimistă. Ea spune că integrarea deplină în Schengen a României şi Bulgariei ar putea veni chiar în 2024. Este anul în care vor fi alegeri europene, iar din toamnă va funcţiona probabil o nouă Comisie Europeană.

„Salut decizia unanimă a statelor membre de a invita România şi Bulgaria în spaţiul Schengen. Această decizie istorică a Consiliului vine după 13 ani de blocaj şi este rezultatul angajamentului politic şi al determinării. Este un pas înainte crucial care va permite cetăţenilor şi întreprinderilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulaţie, pe calea aerului şi pe mare. Sunt convinsă că, anul viitor, Consiliul va fi, de asemenea, în măsură să decidă cu privire la ridicarea controalelor la frontierele terestre. Voi continua să sprijin în mod activ acest proces crucial pentru Europa”, promite Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne, citată în comunicatul CE.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă când flacăra de la aragaz este portocalie. Ce culoare trebuie să aibă ca să fii sigur că n-ai probleme cu gazele
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Furtunile lovesc jumătate din țară, inclusiv Capitala. Vânt turbat și ploi torențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte