Marcel Ciolacu cere montarea unor garduri electrice care să protejeze eficient viața oamenilor în zonele în care s-au raportat în ultima vreme atacuri ale urșilor.
Totodată, premierul Ciolacu cere autorităților să ia măsuri, inclusiv schimbarea legislației, pentru a evita producerea de tragedii precum cea de duminică seara, când șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate.
”Dacă este nevoie de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenintați de atacurile urșilor, aceste soluții trebuie luate urgent.
Cer tuturor autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență toate măsurile administrative pentru a împiedica producerea de tragedii precum cea de aseară, când șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate.
Da, vrem să respectăm principiile generale legate de protecția animalelor, însă asemenea argumente nu mai pot fi invocate când soluții precum relocarea urșilor se dovedesc ineficiente. Dacă urși flămânzi ajung frecvent pe străzile unui oraș, mai ales unul turistic, este clar că asistăm la producerea unei situații de risc public major, iar acele animale trebuie extrase, totul în conformitate cu noul cadru legal existent.
În plus, trebuie să începem rapid inclusiv montarea, în zonele de risc, a unor garduri electrice care să protejeze eficient viața oamenilor.
Sunt dispus să-mi asum un orice val nou de critici al ONG-urilor de mediu finanțate de Soros și de la toți reprezentanții progresismului anarhic, din țară sau din Europa”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Bărbatul care a fost atacat de urs, duminică seara, în stațiunea Predeal, este chiar șeful Salvamont al orașului. Acesta se întorcea acasă după muncă și a fost surprins de animalul sălbatic pe o stradă din oraș. După atac, victima a fost găsită inconștient, în stare gravă, cu răni la cap, față și spate.
Citește și: Populația din două județe avertizată prin mesaje Ro-Alert cu privire la prezenţa urşilor în apropiere
Medicii susțin că bărbatul are traumatisme severe, este ventilat mecanic, instabil, iar prognosticul este rezervat. Prefectul județului Prahova avertizează că aceste incidente vor deveni tot mai frecvente, iar președintele Salvamont România transmite că această tragedie „ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru toată lumea și acest lucru n-ar trebui să se mai întâmple”.