Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a răspuns miercuri acuzelor lansate de Florin Cîţu, explicând că, aflându-se într-o coaliţie de guvernare cu PNL, social-democraţii nu ar avea niciun interes electoral în a plăti campanii de denigrare în mediile soaciale a liberalilor.
„Este exclus aşa ceva. Nu înțeleg ce câştig ar avea PSD-ul, în acest moment, să plătească nişte campanii împotriva preşedintelui PNL. Când faci anumite acuze, trebuie să urmăreşti.. Domnule, cine e beneficiarul? PSD-ul nu are nicio miză electorală, în acest moment, şi nici PNL-ul. Cred că cea mai mare miză, atât a noastră cât şi a PNL-ului, este ca acest guvern să fie eficient. Asta aşteaptă românii”, a spus Marcel Ciolacu, într-un interviu pentru Antena 3.
„Mai este de lucru, dar Guvernul începe să devină eficient. Am comunicare cu prim-ministrul şi am spus-o mereu. Şi astăzi am stat de vorbă. Eu cred că Guvernul va deveni eficient într-o lună, la o capacitate aşteptată de către români”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Florin Cîţu a precizat că liberalii a făcut un „compromis” pentru a duce la implementare un program de guvernare, iar „astăzi tot PNL este cel care a închis ochii”. „Nu avem în programul de guvernare 7% investiţii”, a susţinut Cîţu.