Marcel Ciolacu, scandalizat de dubla crimă de la Oneşti. „E regretabil ce s-a întâmplat. Ar fi trebuit ca aceste măsuri să fie luate imediat”

Marcel Ciolacu a declarat miercuri că ministrul de Interne ar fi trebuit să-l demită imediat pe şeful Poliţiei din Oneşti, în urma dublei crime. Preşedintele PSD consideră că, în astfel de situaţii, nu este de acord cu demiterea lui Marcel Bode, ministrul de Interne.
Razvan Mihalascu
03 mart. 2021, 21:26
Marcel Ciolacu, scandalizat de dubla crimă de la Oneşti.

Marcel Ciolacu a criticat autorităţile pentru lipsa de reacţie în cazul crimei înfiorătoare de la Oneşti, unde doi oameni au fost ucişi după ce au fost luaţi ostatici de proprietarul unui apartament.

„Sunt de acord cu domnul ministru Bode. Totuşi, de luni până miercuri e o perioadă lungă de timp. Ar fi trebuit ca aceste măsuri să fie luate imediat. Vorbim despre un Minister operativ, unde vin informaţiile, după cum ştim, pot fi solicitate de la o oră la alta.

Nu sunt adeptul solicitării ca într-un astfel de caz imediat să fie cerută demisia ministrului. Trebuie să găsim soluţiile cele mai bune de a funcţionat. Nu pot să fiu de acord, am văzut declaraţia prim-ministrului, care a spus că poliţiştii când au ieşit în stradă n-au zis nimic de Oneşti.

E regretabil ce s-a întâmplat la Oneşti. Luăm măsuri numai după ce se pierd vieţi omeneşti. Nu mai avem prevenţie şi se vede că ne-au găsit iar descoperiţi în această zonă”, a declarat Marcel Ciolacu, la Digi24.

Preşedintele PSD a amintit că intervenţia poliţiştilor în cazul dublei crime de la Oneşti a fost una „ratată total.”

„Măsura luată de ministrul de Interne se impunea de luni seara şi era evident. Presa sesizase că intervenţia fusese una ratată total”, a precizat Ciolacu.

Citeşte şi: Ministrul de Interne, anunţ după crima oribilă de la Oneşti: Şefii poliţiei Oneşti au fost schimbaţi

Ministrul de Interne a anunţat că şefii poliţiei Oneşti au fost schimbaţi din funcţie. De altfel, Lucian Bode a prezentat miercuri concluziile preliminare dupa intervenția ratată a polițiștilor la dubla crimă care a avut loc la începutul acestei săptămâni.

„Tema declaraţiei de presă o reprezintă concluziile preliminare de la Oneşti precum şi măsurile dispuse până în prezent. Vreau să spun condoleanţe familiilor persoanelor decedate. Pentru mine, cel mai greu de acceptat e că în urma unei intervenţii nu am reuşit să salvăm vieţile persoanelor. Vin azi în faţa dumneavoastră cu rezultatul concluziilor.Mă axez pe trei paliere esenţiale din cuprinsul raportului preliminar.”, a zis Lucian Bode.

Citeşte şi: Rezultatele autopsiilor muncitorilor din Oneşti indică o moarte în chinuri. Criminalul, ajutat de soţie să-i lege?

Reamintim că doi bărbaţi, care lucrau într-un apartament din Oneşti, au fost luaţi ostatici şi apoi ucişi de un bărbat de 68 ani, fost proprietar al apartamentului în care aceştia făceau reparaţii. La faţa locului au venit forţele de ordine, dar şi un negociator, care a încercat, mai multe ore, să îl determine pe bărbat să renunţe la intenţiile sale.

După mai multe ore de sechestru, una dintre victime a încercat să îl atace pe cel care i-a sechestrat, moment în care a fost înjunghiată. Ulterior, a fost atacat cu cuţitul şi înjunghiat şi al doilea bărbat sechestrat. Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor. Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Animalul mai periculos ca ursul care trăiește în munții României. Stă ascuns și e greu de văzut de multe ori, dar mușcătura lui face ravagii
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Oraşul din România comparat cu Florenţa. Străinii, impresionaţi şi de preţurile mai mici de la noi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Pericolul ascuns din bucătărie. Obiectul pe care îl folosim zilnic și care ne poate îmbolnăvi grav
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării