Marcel Ciolacu: „Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval, iar anul viitor pe terestru”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, după ce a participat la lucrările obiectivului de infrastructură rutieră Autostrada Transilvania - secţiunea Cheţani-Câmpia Turzii, că speră să finalizeze în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval, iar anul viitor, aderarea pe terestru.
Filip Stan
15 dec. 2023, 12:36
Marcel Ciolacu:

”Pentru anul acesta sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval şi de asemenea să finalizăm cât mai mult din infrastructură. Până anul viitor, domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de km de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor, când de asemeni sper să terminăm negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, de această dată terestru”, a spus Marcel Ciolacu.

Lista condiţiilor puse de Viena începe cu trimiterea în România a migranţilor afgani şi sirieni din Austria. Bucureştiul trebuie să le ofere condiţii ca să rămână aici. Apoi, austriecii vor triplarea poliţiştilor de frontieră la graniţele bulgaro-turce şi româno-sârbe. Şi mai multe misiuni Frontex care ar însemna să atragem mai mulţi bani europeni. Bulgaria a respins ferm oferta. Premierul Ciolacu este, însă, de acord.

Joi seară, Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut o întrevedere informală cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul Bulgariei Nikolai Denkov la care subiectul principal al discuţiei a fost aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Citeşte şi: Guvernul aprobă bugetul pe 2024. Ședinţa Executivului, amânată mai mult de nouă ore. Ciolacu face haz de necaz: „O să facem un buget noaptea ca hoţii”

„Negocierea pe Schengen rămâne complicată. Am încheiat acum patru minute o întâlnire informală la care ne-a invitat doamna von der Leyen, preşedinta Comisiei. Au participat cancelarul austriac, premierul bulgar şi eu împreună cu  şerpaşii noştri. A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat, până când ajungem la o concluzie care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile, fiindcă nu pot să îmi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Nu vreau să intru în detalii. Suntem în negocieri, suntem în discuţii. Mai e de discutat”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi la Bruxelles ce se întâmplă cu negocierile de aderare a României la Schengen.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, discuţii decisive cu cancelarul austriac Nehammer, premierul bulgar şi Ursula von der Leyen pe tema aderării la Schengen

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri