Marcel Dragomir a murit

MARCEL DRAGOMIR a murit. „CU MARE DURERE IN INIMA SI IN SUFLET VA ANUNT PE TOTI CEI CARE L-ATI CUNOSCUT SI I-ATI IUBIT MUZICA, CA MINUNATUL OM CU SUFLET DE AUR, TATICUTUL MEU SCUMP, FAMILIST PANA IN MADUVA OASELOR, SOT DEDICAT, TATA SI MARE CREATOR DE MUZICA A PLECAT LA CERURI, ACOLO UNDE E „UN ALBASTRU INFINIT”. DUMNEZEU SA-TI ODIHNEASCA SUFLETUL, SA-TI LUMINEZE CALEA SI SA TE VEGHEZE TATICUL MEU SCUMP SI IUBIT„, a scris Rareş Dragomir pe Facebook.

Marcel Dragomir este unul dintre cei mai cunoscuti compozitori romani ai ultimilor 40 de ani. A debutat in 1972 cu piesa „N-astepta” interpretata de Aurelian Andreescu si a lucrat apoi cu Elena Carstea, Corina Chiriac, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu si multi altii.

Marcel Dragomir a ramas insa in primul rand cunoscut pentru colaborarea cu Angela Similea, definitorii fiind piese precum „Un albastru infinit” si „Sa mori de dragoste ranita”.

A câtigat numeroase premii în concursuri muzicale şi internaţionale, iar între anii 1984 – 1994 a lucrat ca redactor muzical la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române.

”Marcel Dragomir a plecat astăzi definitiv spre Un Albastru Infinit. Muzicianul s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani. De la debutul său, în 1972, cu piesa „N-aștepta” (interpretată de Aurelian Andreescu), a lansat zeci de șlagăre. A compus pentru Elena Cârstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Emilia Dițu, Stela Enache, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mirabela Dauer, însă cea mai productivă colaborare a fost cu Angela Similea. De la „Un albastru infinit” (1976) până la „Să mori de dragoste rănită” (1995), cei doi au scris o pagină de referință în istoria muzicii ușoare românești. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe familiei!”, scrie pe pagina sa de Facebook ministrul Vulpescu.

Compozitorul Marcel Dragomir s-a născut pe 30 octombrie 1944, la Câmpina.

Studiile muzicale le-a început la Liceul „George Enescu” din Bucureşti (1961 – 1966), continuându-le la Conservatorul Bucureşti (1966 – 1971).

A fost profesor de clarinet-saxofon la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti (1971 – 1982) şi redactor principal la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române din Bucureşti (1984 – 1994).

Marcel Dragomir a realizat emisiuni de radio şi de televiziune. A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale de concursuri de muzică uşoară (Bratislava – 1972, Dresda – 1984, Slîncev Briag – 1986).

A scris muzică uşoară, dar şi muzică de teatru şi film.

A scris muzică de teatru: „Deva râde, cântă şi dansează” (1977), revistă muzicală în două acte de Bogdan Căuş (muzica în colaborare cu Zsolt Kerestely), care a avut premiera la Deva, în mai 1977, la Teatrul de Estradă,Gheorghe David; „Aventurile soldatului Gică” (1981), revistă muzicală în două acte de Eugen Rotaru, premiera Cluj-Napoca, în aprilie 1982, Ansamblul de Estradă al Armatei; „Melodiile vacanţei” (1983), revistă muzicală în două acte de Saşa Georgescu, premiera Constanţa, iulie 1983, Teatrul „Fantasio”, Aurel Manolache; „Profesorul de franceză” (1991), musical după comedia lui Tudor Muşatescu, premiera „Radio România”, 1991.

De asemenea, Marcel Dragomir a scris muzică de film (televiziune): „Un albastru infinit” (1979), show TV, în regia lui Titus Munteanu; „Albă ca zăpada şi cei 7 pitici” (1982), show TV, regia Titus Munteanu; „Călătorie muzicală” (1983), show TV, regia Titus Munteanu.

Marcel Dragomir a avut o activitate intensă în domeniul muzicii uşoare, compunând melodii precum: „Vreau să-ţi spun” (1972), pentru voce şi pian, versuri de Marcel Dragomir, „De-aş putea-ntrupa iubirea” (1972), pentru voce şi pian, versuri de Veronica Micle, „Dansează primii fulgi de nea” (1973), pentru voce şi pian, versuri de Romeo Iorgulescu, „Ştrengăriţă” (1973), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu, „Nu vreau să-mi dai infinitul” (1974), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, „Când bărbaţii ne privesc (1975), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, „Joc de neuitat” (1975), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, „Drumului care începe” (1975), pentru voce şi pian, versuri de Flavia Buref, „Trebuie să crezi în iubire” (1976), pentru voce şi pian, versuri de Eugen Rotaru.

Unele dintre cele mai cunoscute melodii ale lui Marcel Dragomir sunt: „Un albastru infinit” (1976), pentru voce şi pian, pe versuri de Ovidiu Dumitru, „Eu sunt, tu eşti” (1976), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu, „De n-ai fi tu” (1977), pentru voce şi pian, „Strada fericirii” (1978), pentru voce şi pian, versuri de Romeo Iorgulescu; „Lumea, poarta marelui vis” (1978), pentru voce şi pian, versuri de Ovidiu Dumitru, „Cerul este mai albastru” (1982), pentru voce şi pian, versuri de Angel Grigoriu; „Ce vrei tu, mare albastră” (1983), pentru voce şi pian, versuri de Tania Lovinescu, „Când vei înceta să mă iubeşti (1983), pentru voce şi pian, versuri de Teodora Popa-Mazilu, „Să te gândeşti din când în când la mine” (1983), pentru voce şi pian, versuri de Teodora Popa-Mazilu, „Trenul galben fără cai” (1984), pentru voce şi pian, versuri de Harry Negrin, „Nu meriţi tu” (1985), pentru voce şi pian, versuri de Nicolae Dumitru, „Cât te iubesc” (1985), pentru voce şi pian, versuri de Aurel Storin, „Din dragoste să poţi ierta” (1985), pentru voce şi pian, versuri de George Ţărnea, „O iubire imposibilă” (1994), pentru voce şi pian, versuri de Aurel Storin, „Să mori de dragoste rănită” (1995), pentru voce şi pian, versuri de Aurel Storin, „Micul meu Paris” (1999), pentru voce şi pian, versuri de Aurel Storin.