Marcela Fota, atac la adresa artistelor de muzică populară. ”Mă vorbesc urâtele”

Marcela Fota a ieșit la atac, după ce în ultima perioadă a ajuns să fie subiect de discuție printre colegele de scenă. Deranjată de situație, artista a luat atitudine.
Irina Dumitrescu
21 mai 2023, 23:18
Marcela Fota, atac la adresa artistelor de muzică populară. ''Mă vorbesc urâtele''

Marcela Fota este o femeie greu încercată de viață. Artista și-a pierdut soțul pe care l-a iubit enorm, iar suferința trecerii lui în neființă i-a marcat viața. Cu ajutorul copilului ei, al familiei și al prietenilor, artista a reușit să treacă peste greaua încercare.

Pentru că este tânără, frumoasă, talentată, Marcela Fota a decis să-și refacă viața, îndrăgostindu-se de un tânăr de 25 de ani. Vestea că artista de 45 de ani este din nou fericită nu le-a picat bine colegelor ei, care nu au întârziat să o critice.

Una dintre cele colegele care și-au dat cu părerea cu privire la viața sa amoroasă este Daniela Ploia, o artistă care s-a făcut mai mult remarcată prin scandaluri decât prin muzică.

Marcela Fota a decis să le închidă gura colegelor răutăcioasă și a lansat o melodie în care le răspunde, dându-le peste nas.

Multă lume mă vorbește/C-am un pui ce mă iubește/ El mi-a dat sufletul lui/Pupa-l-aș să-l pup de pui/Are tot ce-mi place mie și la dragoste mă-mbie(…). Mă vorbesc urâtele, c-am parte de dragoste/Dar și una mai frumoasă, că și ea e păcătoasă”, sunt câteva dintre versurile noii melodii ale Marcelei Fota.

Marcela Fota, pusă la zid de Daniela Ploia

Nu știu dacă dumneaei mă considera colegă, eu nu sunt atât de cunoscută. Cum eu sunt o fire directă, vocală în mediul online, la o știre cu colega mea, care după ce i-a decedat soțul s-a cuplat cu un copilaș de 20 și ceva de ani, n-am vrut s-o lovesc, pur și simplu am aruncat un comentariu. Eu am zis: cum e o vorba din popor, tu te duci, eu ma mărit!

Asta a fost replica mea, n-am atacat-o. Apoi ea m-a atacat la o televiziune, n-a perceput în ce context am spus și ca n-am nimic personal cu ea. Apoi, am stat și m-am gândit ca eu chiar am dreptate, te prezinți pe la toate televiziunile, vai, ce drame, suferință… am înțeles-o, am plâns odată cu ea, pentru suferința ei! Și deodată apari ca tu ești cu cineva, mai mare puțin decât copilul tău… nu pica bine.

Nu poți sa te cuplezi cu un băiat, tu având un băiat… pune-te în situația mamei băiatului. Când ești mamă, persoană publică, trebuie să ai grijă la ce exemplu dai în societate. Cred ca dădea mai bine să se cupleze cu cineva mai în vârstă, decât cu un copil. Aici a fost problema, după drama pe care ai făcut-o pe la toate televiziunile, sa apari… Noi, artiștii, știam de acest partener, am și văzut-o la câteva evenimente cu el. Nu judec, dar nici nu pot sa aprob astfel de exemple, mai ales în cazul persoanelor publice”, a declarat Daniela Ploia, pentru Star Popular.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Blackout în România? Cel mai negru scenariu pentru țara noastră: Catastrofale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Mihai Leu în stare critică la terapie intensivă. Fostul campion la box si pilotaj adus cu elicopterul la București
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster