Slujitorul Domnului a cântat pe străzi minute în şir “Hristos a Înviat!”, după care s-a oprit brusc spunând că merge la fotbal.
Citeşte şi Caz INCREDIBIL în Cluj. Un PREOT BEAT a bătut cu bestialitate un localnic
Preotul din Târgu Mureş a dat, ad-hoc, un spectacol nemaivăzut, pe străzile oraşului. „Reprezentaţia” improvizată s-a terminat brusc, după ce preotul a spus că „slujba s-a terminat” şi că se trebuie să se ducă la fotbal.
Imaginile au fost surprinse de trecători. Unul dintre ei a declarat pentru Vocea Transilvaniei că preotul ar mai fi fost văzut prin oraş, dar nimeni nu poate spune cu exactitate dacă este sau nu faţă bisericească.
Citeşte şi Cel mai puternic preot din lume: A reuşit să intre de 19 ori în Cartea Recordurilor VIDEO
„Din câte am înţeles a mai fost surprins prin oraş în asemenea ipostaze. Nu pot să spun dacă e preot sau dacă e un nebun care se îmbracă în straie preoţeşti. Dar avea cam multe obiecte de cult religios şi un om de rând nu prea are cum să deţină aşa ceva”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei cel care a filmat scenele.
Potrivit reprezentanţilor Protopopiatului Târgu-Mureş, preotul nu este din oraş.
“Nu este de-al nostru, nu este angajatul nostru. Ne-a spus un creştin că există acest filmuleţ, l-am văzut dar nu este preot de-al nostru”, a fost răspunsul unei angajate a Protopopiatului.