Marea Britanie ar putea să recurgă la un Brexit fără acord din partea UE

Importanţi oficiali ai Uniunii Europene au fost invitaţi miercuri să se pregătească pentru un posibil Brexit fără acord, negociatorul-şef al UE cerând 'progrese decisive' în tratativele cu Londra, cu o săptămână înainte de un summit european crucial, relatează AFP.
Iulian Tudor
10 oct. 2018, 14:22
Marea Britanie ar putea să recurgă la un Brexit fără acord din partea UE

La o reuniune a comisarilor europeni de la Bruxelles, Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, şi Martin Selmayr, secretarul general al Comisiei Europene, au prezentat un bilanţ al negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, care urmează să părăsească blocul comunitar la sfârşitul lunii martie 2019, scrie Agerpres.

Michel Barnier ‘a reamintit că progrese decisive ar trebui să se facă în timp util pentru Consiliul European din octombrie şi că negocierile la nivel tehnic vor continua în această săptămână’, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

La rândul său, Martin Selmayr ‘a făcut un bilanţ al situaţiei lucrărilor pregătitoare ale Comisiei Europene şi a reiterat importanţa ca toate părţile implicate să se pregătească pentru toate rezultatele posibile şi la toate nivelurile’, a avertizat Schinas, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu negociatorul-şef al UE privind Brexit

‘Michel Barnier şi echipa lui lucrează zi şi noapte pentru a ajunge la un acord, însă nu suntem încă în acest punct’, a adăugat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, cu o săptămână înainte de summitul din 18 şi 19 octombrie considerat de Bruxelles ‘momentul adevărului’ pentru a evita un ‘divorţ’ fără un acord cu Regatul Unit la sfârşitul lunii martie 2019.

Barnier încearcă să negocieze un astfel de acord, însă timpul se scurge şi liderii europeni au transmis clar că se aşteaptă ca premierul britanic Theresa May să propună o modalitate de a debloca negocierile până săptămâna viitoare. Şefa guvernului de la Londra a fost invitată să vorbească la o cină de lucru pe 17 octombrie, în ajunul summitului şefilor de stat din UE, pentru a face bilanţul evoluţiei negocierilor privind Brexitul.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Fanatik.ro
Habemus Dan! Nicușor Dan este noul președinte al României după numărarea a 100% din voturi: 53,60 – 46,40! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. A câștigat cele mai mari premii mondiale. Nimeni n-o va înlocui
Playtech.ro
Județul în care Nicușor Dan a obținut un scor record, de peste 90%. Rezultatul este unul fără precedent
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Vladimir Putin extinde una dintre cele mai controversate baze de testare a rachetelor nucleare din epoca post-sovietică
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Stupore în sala de fitness. Robert, clientul tăcut, era Papa
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
George Simion, PRIMELE declarații după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan: 'Am fost singuri împotriva tuturor'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri prezidențiale 2025. Nicușor Dan este președintele României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
VIDEO "Blackout România" Diana Șoșoacă, prima reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile
Ce pensie primesc românii care au lucrat doar 15 ani. Cum se face calculul
MediaFlux
Prima reacție din Rusia privind alegerile din România! Anunț de la Moscova
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare