Marea Britanie îşi reduce drastic efectivele forţelor armate

Marea Britanie va reduce efectivele forţelor armate cu 20.000 de soldaţi în următorii opt ani, aceasta fiind cea mai semnificativă reorganizare a armatei sale în ultimele decenii, transmite agenţia EFE, care-l citează pe ministrul britanic al apărării, Philip Hammond.
Romania TV
05 iul. 2012, 20:45
Marea Britanie îşi reduce drastic efectivele forţelor armate

În intervenţia de joi în faţa Camerei Comunelor, ministrul a afirmat că după un deceniu de ‘operaţiuni majore’, ca cele din Irak şi Afganistan, ‘trebuie să transformăm armata’ într-o forţă bine antrenată, echipată şi finanţată’ şi este nevoie de ‘decizii dificile pentru a pune în practică o viziune asupra unor forţe armate adaptabile şi flexibile’. Proiectul de reformă, intitulat ‘Armata 2020’, prevede reducerea numărului de soldaţi la 82.000 în anul 2020, în prezent acesta fiind de 102.000, potrivit Agerpres.

Opoziţia laburistă, prin vocea responsabilului său pentru sectorul apărării, Jim Murphy, a criticat măsurile guvernului condus de David Cameron, considerând că această reducere de efective ar putea să pună în pericol securitatea naţională, în condiţiile în care apar noi ameninţări din partea ‘statelor slabe şi falimentare’ şi un ‘arc de instabilitate’ se creează din ‘vestul Africii până în Asia Centrală şi de Sud-Est’. ‘Schimbările sociale şi climatice reprezintă noi surse de tensiune. Statele Unite privesc către regiunea Pacificului, în timp ce în Europa NATO va trebui să-şi multiplice eforturile’, a avertizat responsabilul laburist.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Proiectul odios al lui Ceaușescu, în care au murit peste 400 de români, din nou funcțional
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi locuri pe care nu ai voie să parchezi. Amenzi de până la 1.500 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte