Guvernul de la Londra a anunțat săptămâna trecută că va atinge obiectivul fixat de NATO de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile militare până în 2020, un anunț salutat imediat de aliatul său american.
‘Am dat ordin șefilor de la Apărare și Securitate să examineze modul în care putem face mai mult pentru a contracara amenințarea reprezentată de Statul Islamic și extremismul islamist’, a declarat premierul britanic, într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Guvernul britanic intenționează să aloce Ministerului Apărării suplimentar 1 miliard de lire sterline anual, inclusiv până în 2020, alte 1,5 miliarde de lire sterline armata urmând să le împartă cu serviciile secrete.
‘Ca prim-ministru, am pus întotdeauna securitatea națională mai presus de toate. Prin urmare, vom cheltui 2% din PIB pentru apărare, deoarece aceasta va ajuta la securitatea noastră’, a adăugat David Cameron.