Marea Britanie nu mai poate beneficia de Mandatul european de arestare a suspecţilor după Brexit

Marea Britanie nu va mai putea participa la Mandatul european de arestare pentru extrădarea suspecţilor după ce va ieşi din Uniunea Europeană, a declarat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, într-un discurs rostit marţi la Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) de la Viena.
Iulian Tudor
19 iun. 2018, 15:45
Marea Britanie nu mai poate beneficia de Mandatul european de arestare a suspecţilor după Brexit

Mandatul european de arestare prevede ca statele membre să-şi predea cetăţenii unei alte ţări UE dacă aceştia sunt bănuiţi că ar fi comis o infracţiune gravă. El a fost folosit pentru extrădarea teroriştilor după atacurile de la Paris şi Bruxelles.

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a cerut la începutul acestei luni ca Londra să rămână în cadrul regimului Mandatului european de arestare după Brexit, motivând că Regatul Unit a extrădat peste 10.000 de suspecţi de la introducerea sa, potrivit Agerpres.

Citeşte şi A fost ucis unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume

Însă „liniile roşii” trasate de Marea Britanie privind Brexitul – inclusiv ieşirea de sub jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie (CEJ) – „prevăd că Regatul Unit nu poate participa la mandatul european de arestare”, a spus Barnier.

„Aceasta nu înseamnă că nu putem colabora în ceea ce priveşte extrădarea”, a adăugat Barnier, menţionând că procedurile existente în afara cadrului UE ar putea fi simplificate, potrivit Agerpres.

El a mai spus că Marea Britanie nu mai poate rămâne în Europol şi Eurojust, menţionând că „cooperarea între cele două părţi va trebui organizată în mod diferit”.

.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce s-a servit, de fapt, la recepția de după învestirea lui Nicușor Dan. A fost un adevărat ospăț cu fasole cu ciolan și ceapă verde, ciocănele de pui sau sarmale
Capital.ro
Se renunță la moneda națională. Va fi adoptat euro. Decizia oficială luată pentru 1 ianuarie 2026: Avem premise foarte bune
Playtech.ro
Elena Udrea iese mai devreme din pușcărie. Justiția a decis: i se scad lunile din
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Un medic dezvăluie cele șase băuturi care te fac să „arăți mai bătrân”: sunt deshidratante, usucă și inflamează pielea
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Moșia lui Mihai Viteazul, aflată la 60 de km de București, devine noul El Dorado
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. E cumplit ce i se va întâmpla: Și-au dat seama că se poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor