Marea Britanie, pregătită de un al doilea val al pandemiei Covid-19. Boris Johnson: „Sperăm să ne revenim în jurul Crăciunului”

Marea Britanie este pregătită pentru un al doilea val al pandemiei de coronavirus, despre care se crede că ar putea fi mai grav decât primul. Premierul britanic Boris Johnson a anunţat vineri o investiţie de circa 3 miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de euro) pentru alocarea mai multor resurse serviciului naţional de sănătate (NHS).
Romania TV
17 iul. 2020, 12:55
Marea Britanie, pregătită de un al doilea val al pandemiei Covid-19. Boris Johnson:

Priviţi la alte ţări în jurul lumii, toţi putem vedea foarte clar cum evoluţia poate fi rea dacă nu continuăm să respectăm regulile, dacă nu continuăm să ţinem acest lucru sub control”, a spus Johnson la un briefing de presă la Downing Street, potrivit Reuters.

Pentru a menţine epidemia sub control, guvernul britanic şi-a stabilit ca obiectiv creşterea capacităţii de testare pentru COVID-19, astfel încât la sfârşitul lunii octombrie să fie efectuate zilnic cel puţin 500.000 de teste, o parte din suma de 3 miliarde de lire fiind alocată în acest scop.

Boris Johnson a anunţat vineri şi următoarele etape de relaxare a restricţiilor antiepidemice, manifestându-şi speranţa ‘‘unei reveniri la normal cel mai devreme în noiembrie, probabil în jurul Crăciunului”. Sălile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de înfrumuseţare şi sălile de bowling se vor redeschide la 1 august. Începând din septembrie se vor redeschide şcolile, liceele şi after-school-urilor. De la toamnă se vor putea organiza căsătorii cu participarea a maxim 30 de persoane, precum şi conferinţe şi evenimente pe stadioane.

Citeşte şi Boris Johnson a răbufnit: „Nu mai putem fi prizonierii crizei Covid”

Dar Johnson a ţinut să precizeze că toate aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia epidemiei. ”Sperăm la cel mai bun scenariu, dar trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău”, a punctat el.

Pe de altă, şeful executivul a încurajat britanicii să revină la lucru începând cu 1 august, idee ce vine în contradicţie cu o declaraţie dată joi de consilierul său ştiinţific Patrick Vallance, care a estimat că telemunca este în continuare ”cea mai bună soluţie” şi că nu există niciun motiv pentru a schimba recomandările în acest sens.

Cu peste 45.000 de morţi, Marea Britanie se numără printre ţările cele mai afectate de pandemie, iar Boris Johnson, care el însuşi a fost infectat cu noul coronavirus, este criticat pentru modul în care a gestionat această criză.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cum arată Vulpița, la cinci ani de când nu mai apare la televizor! Este de nerecunoscut
Fanatik.ro
Când îi poți spune șefului că nu vii la muncă. Este perfect legal, în această situație, să stai acasă, iar angajatorul n-are ce să-ți reproșeze
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A fost o adevărată divă, era cea mai frumoasă. Amintirea sa va rămâne vie pentru totdeauna
Playtech.ro
Leguma banală cultivată în România de generații i-a îmbogățit pe fermieri. Străinii o consumă în cantități industriale, au ajuns să facă stocuri
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
„O bombă cu ceas”. Profilul ucigașului din Cosmopolis creionat de un psiholog criminalist. Ce sfat le dă femeilor abuzate
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Un nou tratament împotriva cancerului. Veste excelentă pentru pacienţi
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Cum au reacționat vedetele din România după ce Teodora Marcu a fost împușcată mortal în plină stradă. Tzancă Uraganu o cunoștea personal: „Sunt în șoc”
Cancan.ro
Dublă dramă în familia Teodorei Marcu. Ce se întâmplă ACUM cu tatăl tinerei din Deleni 😔
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Plata cu numerar va deveni istorie. Se renunță la cash. Decizia se aplică la nivelul întregii țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Pensionarii nu vor primi pensiile majorate în luna iunie! Au fost procesate doar 1% din dosare
MediaFlux
Europa e în șoc total! În Polonia a câștigat candidatul susținut de Trump
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Stațiunea uitată din inima Banatului. Un colț de paradis care refuză să moară