Marea Britanie ridică restricţiile, Grecia şi Franţa introduc vaccinarea OBLIGATORIE a cadrelor medicale

Majoritatea restricțiilor impuse din cauza pandemiei vor fi ridicate în Marea Britanie, începând cu data de 19 iulie, anunţă ministrul britanic al Sănătății, Savid Javid.
Alina Costache
12 iul. 2021, 20:59
Marea Britanie ridică restricţiile, Grecia şi Franţa introduc vaccinarea OBLIGATORIE a cadrelor medicale

Marea Britanie ridică majoritatea restricţiilor, asta în timp ce autorităţile din mai multe ţări europene au decis să le reintroducă, în contextul răspândirii variantei Delta.

Suntem convinși că este timpul că țară noastră să revină la o viață normală, așa că vom trece în etapă următoare a planului nostru începând cu 19 iulie„, a anunţat Savid Javid, citat de AFP.

Olanda şi Cipru au reintrodus restricţiile

Premierul Olandei, Mark Rutte, a anunţat că ridicarea restricțiilor anti-Covid în această a fost prematură, motiv pentru care şi-a cerut scuze cetăţenilor pentru acea decizie. Numărul de cazuri noi din Țările de Jos a crescut la cel mai înalt nivel din acest an, de peste zece ori, relatează Reuters. Tinerii au fost cei mai afectaţi de infecţia cu noua tulpină.

Recent, autorităţile olandeze au reimpus restricții în baruri, restaurante și cluburi de noapte, la doar două săptămâni după ce majoritatea fuseseră ridicate.

Citeste si Temperaturi-extreme în lume şi fenomene nemaiîntâlnite cauzate de acestea. În SUA, apa aruncată din avioane pentru a stinge incendiile de pădure se evaporă înainte de a ajunge la sol

Ceea ce noi am crezut că este posibil, s-a dovedit că nu este posibil în practică. Am judecat greșit, regret și îmi cer iertare”, a spus premierul olandez.

Cipru a reintrodus, de asemenea, regulile cu privire la numărul de persoane permise în localurile de ospitalitate şi divertisment săptămâna trecută, după ce rata zilnică de infectare cu coronavirus a atins un nivel maxim pentru anul acesta.

Ridicarea restricţiilor a dus la creşterea comerţului, a cheltuielilor şi a încrederii în piaţă

Ridicarea restricţiilor din ţările UE, în ultimele luni, a condus la o creştere a activităţii comerciale, a cheltuielilor şi a încrederii în piaţă. În consecinţă, economiştii europeni şi-au actualizat previziunile pentru creşterea europeană, relatează Financial Times.

Cu toate acestea, aceste ipoteze sunt puse la îndoială acum de varianta Delta care este extrem de contagioasă şi a dus la creşterea ratelor de infecţie la cel mai înalt nivel din ultimele luni de zile.

Germania şi Franţa şi-au avertizat cetăţenii să evite călătoriile în Spania, unde rata infectare cu coronavirus a devenit cea mai mare din Europa. Autorităţile din Portugalia au declarat că turiştii trebuie să fie vaccinaţi, să facă un test negativ sau să fi trecut recent prin boală pentru a rămâne în hotelurile sau pentru a mânca în restaurantele din multe zone.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat vineri că rata săptămânală de infecţie cu Covid-19 pentru UE şi Spaţiul Economic European a crescut la 51,6 la 100.000 de persoane, faţă de 38,6 săptămâna precedentă. Prognozele nu sunt deloc bune. Specialiştii estimează că rata infectării va depăşi 90 la 100.000 de oameni în patru săptămâni.

Grecia şi Franţa introduc vaccinarea OBLIGATORIE a cadrelor medicale

Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit EFE şi Reuters.

Mitsotakis a declarat că doar persoanele vaccinate vor beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii. Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie.

De asemenea, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise din Grecia.

Citeste si Hotel prăbuşit în China, zeci de persoane au fost prinse sub dărâmături. Imagini teribile de la dezastru VIDEO

Aceeaşi măsură a vaccinării obligatorii a cadrelor medicale au luat-o şi autorităţile franceze. În pofida faptului că, în Franţa, există o mişcare antivaccinistă foarte bine reprezentată, autorităţile de la Paris au mizat pe faptul că vor putea convinge suficiente persoane, inclusiv personal medical, să se vaccineze voluntar pentru a diminua răspândirea virusului. Acest lucru nu a fost, însă, posibil, astfel încât autorităţile au regândit strategia. Macron a precizat că în cazul în care imunizarea la nivel național nu crește suficient, va fi necesară „abordarea vaccinării obligatorii pentru toți francezii”.

Franţa a trecut de la un număr mediu de 400.000 de vaccinări pe zi, la sfârşitul lui mai, la circa 165.000 pe zi în prezent.

DailyBusiness
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Ce a apărut la căpătâiul sicriului în care Teodora Marcu își doarme somnul de veci: Nu a uitat bunătatea ei!
Fanatik.ro
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Trucul simplu pe care nu multe gospodine îl cunosc
Capital.ro
A murit cel mai mare artist din toate timpurile. Drum lin, maestre! Doliu național
Playtech.ro
Dumnezeule! Văduvul Teodorei, situaţie disperată! Dezvăluirea uluitoare despre Alex Marcu
DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Adevarul
Prețul apartamentelor s-ar putea dubla. Ce orașe și cartiere au intrat în vizorul dezvoltatorilor imobiliari
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Se schimbă diplomele de studii. Ce înseamnă asta pentru absolvenți
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
O tânără de 28 ani a murit în mod tragic în Thailanda. A căzut în gol de la 15 metri, de pe marginea unei piscine
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele autopsiei lui Robert Lupu au fost publicate. Cum s-a asigurat că nu va putea fi salvat de medici
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A fost unul dintre cei mai mari actori. Este o tragedie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Ce s-a descoperit la autopsia lui Robert Lupu. Trupul neînsuflețit al criminalului Teodorei nu a fost nici până acum ridicat de familie de la INML
Cât stă Irina Columbeanu în România. Tatăl ei a făcut anunțul din vacanță: „Sunt mândru de ea” VIDEO
MediaFlux
Când va desemna Nicușor Dan premierul pentru viitorul Guvern
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfârșitul unei ere în România. Fabrica de confecții, care a îmbrăcat Europa, își închide porțile după 45 de ani