Marea Britanie: „Trebuie să ne gândim din nou” la raiduri aeriene contra SI în Siria

Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a declarat luni că țara sa trebuie să se gândească din nou la desfășurarea de raiduri aeriene contra organizației Statul Islamic (SI) în Siria, după atentatele criminale care au lovit Parisul, relatează AFP.
Alina Costache
17 nov. 2015, 04:34
Marea Britanie:

„Lupta Franței este lupta noastră și am subliniat clar că acest act terorist a avut loc la două ore de aici, la ușa noastră. Lupta lor este lupta noastră și trebuie să examinăm toate opțiunile pentru a ne alătura acesteia”, a declarat Michael Fallon la postul de televiziune Sky News. 

„Americanii sunt implicați și ar aprecia dacă i-am ajuta în Siria. Fără îndoială că și francezii ar aprecia acest lucru (…), de asemenea, turcii care au SI la granița lor”, a adăugat ministrul. 

„Din acest motiv trebuie să ne gândim din nou la modalitatea de a lovi SI cel mai dur, iar aceasta duce inevitabil să avem în vedere operațiuni aeriene în Siria, cum sunt cele desfășurate deja de RAF (Royal Air Force) în Irak”, a subliniat demnitarul britanic. 

În primăvara lui 2014, premierul David Cameron a obținut aprobarea parlamentului pentru participarea la lovituri aeriene contra SI în Irak și dorește să le extindă la Siria. El caută însă obținerea „unui consens”, în special cu opoziția laburistă, pentru a evita un nou eșec după cel înregistrat la sfârșitul lunii august 2013 când parlamentul s-a opus unei prime intervenții în Siria, la acea dată contra regimului președintelui Bashar Al-Assad, acuzat că utilizează arme chimice. 

„Am spus clar că avem nevoie de acordul parlamentului pentru asta”, a reamintit Michael Fallon, atrăgând atenția că în ultimii doi ani componența parlamentului s-a schimbat, iar primul vot a avut loc „înainte ca SI să demareze campania sa și că situația s-a schimbat” între timp. 

„Trebuie să îi convingem pe deputați că nu putem exclude pur și simplu o opțiune militară”, a adăugat el. 

Liderul laburiștilor, pacifistul Jeremy Corbyn, a repetat însă că se opune loviturilor aeriene. „Nu sunt deloc convins că o campanie de bombardamente va schimba ceva, din contră ar putea agrava situația”, a declarat el pentru Sky News. 

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Piața imobiliată o ia razna. Evoluție bizară în România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți