Marea finală Survivor încinge spiritele între fani. Cine sunt favoriţii

Finala Survivor România încinge spiritele pe rețelele de socializare. Întrucât prezentatorul Dan Cruceru nu a dat informaţii concrete referitoare la modul în care vor fi aleşi cei doi finalişti, fanii emisiunii s-au lansat în tot felul de speculaţii, care au degenerat în dispute aprige.
Romania TV
18 mai 2020, 18:26
Marea finală Survivor încinge spiritele între fani. Cine sunt favoriţii

O parte dintre fani sunt de părere că decizia va aparţine publicului şi că, în aceste condiții, favoriţii sunt Faimoasa Elena Ionescu și Războinicul Iancu Sterp, conform voxbiz.ro.

Internauţii spun, însă, că Elena nu ar merita să ajungă în finală întrucât artista nu a demonstrat că a fost în cea mai bună formă. Cât despre Iancu Sterp, fratele lui Culiță Sterp, tânărul şi-a demonstrat abilităţile fizice câştigând cu uşurinţă simpatia publicului. 

Citeşte şi Mircea Badea îl ironizează pe Bendeac, după ce a declarat că a avut COVID 19: „Şi eu am avut holeră şi ebola. De două ori”

Pe de altă parte, şi Faimosul Cezar Juratoni s-a numărat printre favoriţi. A fost, însă, învins la limită de Războinicul Emanuel, astfel încât a pierdut şansa de a ajunge în finală. După mai multe dueluri tensionate din care a ieşit învingătoare, Lola şi-a asigurat şi ea un loc în finală.

Pe rețelele de socializare, fanii s-au împărţit în două tabere: o parte dintre internauţi sunt de părere că cele mai mari şanse să intre în finală le au Elena Ionescu și Iancu Sterp şi că aceştia vor fi trimiși de public și susținuți de Kanal D. Cealaltă parte a internauţilor cred că finaliștii vor fi selecţionaţi după un algoritm corect şi sunt de părere că aceștia ar trebui să fie Cezar și Iancu.

După ce Elena și Iancu au ratat calificarea, în cursa pentru marele premiu al competiției și pentru titlul de Survivor România 2020 au mai rămas doar patru concurenți: Cezar, Emy, din echipa Faimoşilor; Emanuel, Lola, din echipa Războinicilor.

Marele premiu constă în aproximativ 50.000 euro, adică 250.000 lei și un superb trofeu care va avea o inscripție aurită pe care va apărea titlul emisiunii Survivor. Obiectul este unicat.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Drumul spectaculos din România pe care poți atinge cerul cu mâna. Intră în modernizări și va arăta ca-n filme
Capital.ro
Cea mai bună voce a României a murit prea devreme. A fost cântăreața supremă. Va rămâne nemuritoare în inimile noastre
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vine cel mai enervant fenomen meteo. România va trăi un coșmar
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doi soți din Sighetu Marmației, descoperiți fără suflare în propria locuință! Victimele prezentau urme de violență pe corp
Cancan.ro
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziunea din România. O țară întreagă o aplaudă pe ultimul drum: Ne-a părăsit, s-a dus la stele!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Nou sprijin financiar pentru români. Plățile au început deja de pe 1 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?