‘Politica britanică faţă de Ceauşescu a fost de distanţare categorică. (…) Ştiu că am avut o dată ocazia să vorbesc cu ea timp de câteva de minute şi mi-a spus că fusese în România în calitate de ministru al Învăţământului, înainte să ajungă premier, şi vizitase nişte uzine, nişte rafinării, cred, şi a fost prost impresionată de poluare, de un fum gros, negru. Ea a întrebat care este explicaţia şi nu primise niciun răspuns convingător‘, a relatat Christian Mititelu, amintind că Thatcher a lucrat ca şi chimist.
El a arătat că Margaret Thatcher a fost un prim-ministru nu neapărat iubit, dar foarte respectat, obţinând sprijinul popular pentru măsurile pe care le-a luat, mai scrie Agerpres.
‘Ea a fost un prim-ministru nu neapărat iubit – erau şi oameni foarte nemulţumiţi de gândirea ei, de duritatea ei, de stilul ei, care se asemăna cu cel al unei învăţătoare – însă era foarte respectată’, a spus Mititelu.
Întrebat ce a ajutat-o să rămână o perioadă îndelungată la conducerea Guvernului britanic, el a făcut referire la ‘convingerile ferme’ ale lui Thatcher, la faptul că şi-a încurajat cetăţenii să facă eforturi pentru bunăstarea lor şi a societăţii în general.
‘Sper deosebire de mulţi alţi lideri anteriori ai Partidului Conservator, a reuşit să insufle acest gen de gândire: (…) făcea comparaţie între modul în care e gestionată economia unei ţări şi felul în care o gospodină gestiona bugetul familiei. Explica aceste lucruri ca o profesoară, dar a convins multă lume, întrucât opiniile ei corespundeau spiritului pragmatic britanic’, a afirmat Christian Mititelu.
Supranumită ‘Doamna de fier’, Margaret Thatcher, prima femeie care a ocupat funcţia de prim-ministru în Marea Britanie, a fost preşedinte al Partidului Conservator şi a deţinut trei mandate de premier între 1979 şi 1990, fiind cel mai longeviv prim-ministru al acestei ţări începând de la începutul secolului al XIX-lea.