„Nu cred că voi ajunge să văd în viaţa mea vreo femeie prim-ministru”, al Marii Britanii, spunea în 1973, când era ministrul Educaţiei, chiar cea care avea să dea peste cap regulile şi prejudecăţile politice din regatul insular şi să devină ea însăşi prima femeie prim-ministru a acestei ţări.
„Unde există discordie, să aducem armonie, unde este greşeală, să aducem adevăr, unde există îndoială, să aducem încredere şi unde este disperare, să aducem speranţă”, spunea ea când a devenit premier, în 1979.
„Ceea ce avem aici este o tentativă de a înlocui statul de drept cu legea gloatei, iar acest lucru nu trebuie să reuşească”, s-a exprimat ea cu o altă ocazie, în faţa conservatorilor pe care i-a condus de trei ori consecutiv spre vicectorie, în alegeri.
„Nu cerem niciun cent din banii comunităţii (Uniunea Europeană, n.r.) pentru Marea Britanie. Ceea ce cerem noi este o mare parte din propriii noştri bani (…) care provin de la încasările noastre de la comunitate”, solicita „Doamna de Fier” în 1979, când purta negocieri în privinţa bugetului Uniunii Europene.
„Ei pun problemele lor în seama societăţii. Nu există altceva decât societatea. Sunt indivizi – bărbaţi şi femei – şi familiile lor. Şi niciun guvern nu poate face ceva decât prin oameni, iar aceştia trebuie să îşi poarte de grijă lor înşişi, în primul rând. Este datoria noastră să avem grijă de noi înşine şi abia după aceea să avem grijă şi de vecinii noştri„, afirma Thatcher într-un interviu acordat „Women’s Own”, în 1987.
„Am să lupt! Lupt ca să înving!”, spunea Thatcher după ce a aflat rezultatul neconcludent al primului tur de scrutin al alegerilor pentru şefia Partidului Conservator, în 1990.
Cum au văzut-o ceilalţi pe prima femeie-premier a Marii Britanii
„Margaret Thatcher este cel mai bun bărbat din Anglia”, spunea preşedintele american Ronald Reagan, în 1983, despre „Doamna de Fier a Marii Britanii.
„Ea încearcă să poarte pantalonii lui Winstin Churchill”, spunea fostul preşedinte sovietic Leonid Brejnev, în 1979.
„Clar, ea este cel mai bun bărbat dintre toţi”, o caracteriza la rândul ei, tot în stilul lui Reagan, Barbara Castle în jurnalul ei, în timp ce Patrick Cosgrave scria în biografia lui că „Politicienii sunt fie luptători, fie învingători. Margaret Thatcher este o învingătoare”…
„Ea nu poate să viziteze o instituţie fără să o lovească cu poşeta”, o caracteriza parlamentarul britanic Julian Critcheley, în 1982 şi tot atunci, liderul laburist Michael Foot spunea că Thatcher „nu are imaginaţie, iar acest lucru înseamnă că nu poate avea nici milă” pentru alţii.
„Femeie jefuitoare”, a criticat-o în 1980 liderul Uniunii Sindicatelor TUC, Harry Unwin, pentru că „Doamna de Fier” era prea puţin îngăduitoare cu sindicatele.