Maria Ciobanu are probleme de sănătate

Maria Ciobanu nu a putut veni, din motive de sănătate, din America, la festivalul ''Ion Dolănescu'', care are loc în acest weekend la Târgovişte, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele juriului festivalului, Elise Stan.
Romania TV
24 ian. 2014, 17:24
Maria Ciobanu are probleme de sănătate

„Din păcate, motive de sănătate o împiedică să vină. Avea biletul de avion cumpărat, totul este perfect, alaltăieri am vorbit cu dumneaei la telefon şi mi-a spus: mamă dragă, eu sper din toată inima, doresc să fiu alături de copiii mei, de Ionuţ, de Leontina, dar îmi doresc să fiu alături de acest eveniment, dar motive de sănătate…şi e de înţeles, ştim cu toţii că doamna împlineşte anul acesta 77 de ani. Noi o preţuim atât de mult, nu vrem să i se întâmple ceva. Preferăm să o ştim în siguranţă”, a spus Elise Stan, citat de Agerpres.

Preşedintele juriului Festivalului Naţional ”Ion Dolănescu” s-a referit la relaţia dintre Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, spunând că între cei doi ”a fost o iubire ca în telenovele”.

„Va fi prezentă (Maria Ciobanu, n.r.) la festival, prin imaginile pe acre le-am adus din arhiva Televiziunii Române. Am adunat câteva astfel de imagini pentru că Maria Ciobanu a fost femeia pe care Ion Dolănescu a iubit-o cel mai mult. De fapt doar pe ea a iubit-o. Ăsta este adevărul. Tocmai de aceea, după despărţirea lor, Ion Dolănescu nu s-a mai recăsătorit. A cântat-o în foarte multe cântece, a fost o iubire ca cele din telenovele. Sperăm ca la ediţia de anul viitor totul să fie bine şi să vină. Vă închipuiţi, e un drum lung din Los Angeles până în România”, a afirmat preşedintele juriului festivalului „Ion Dolănescu”, Elise Stan.

Prima ediţie a Festivalului Naţional ”Ion Dolănescu” a debutat, vineri, la Târgovişte, la manifestare concurând artişti amatori.

Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Culturală Ion Dolănescu alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dâmboviţa, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Invitaţi speciali la festival sunt: Irina Loghin, Ileana Constantinescu, Tiberiu Ceia, Gheorghe Palcu, Arsenie Botnaru, Nelu Vlad, Nicolae şI Constantin Dolănescu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva (fiica Mariei Ciobanu) şi a tenorului Florin Georgescu.

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster