MARIA GAETANA AGNESI, omagiată de GOOGLE. Cine a fost MARIA GAETANA AGNESI

MARIA GAETANA AGNESI, omagiată, vineri, de GOOGLE. MARIA GAETANA AGNESI, călugăriţa care a studiat matematica şi a luptat pentru emanciparea femeilor. MARIA GAETANA AGNESI a fost matematician, lingvist și filozof. I se atribuie scrierea primei cărți în care sunt tratate atât calculul diferențial cât și cel integral.
Romania TV
16 mai 2014, 06:25

MARIA GAETANA AGNESI s-a născut la 16 mai 1718, la Milano, fiind cel mai mare dintre cei 23 de copii ai profesorului de matematică Pietro Agnesi. A îmbrăţişat pasiunea pentru matematică a tatălui său, fiind creditată ca autoarea primei cărţi în care sunt tratate calculele diferenţial şi integral. În plus, este considerată prima femeie din lumea vestică ce a reuşit să-şi facă un nume în acest domeniu, potrivit britannica.com.

MARIA GAETANA AGNESI, GOOGLE DOODLE 16 MAI, LA 296 DE ANI DE LA NAŞTERE

MARIA GAETANA AGNESI s-a dovedit a fi un copil-minune de la o vârstă foarte fragedă. Astfel, până la vârsta de cinci ani, putea vorbi în franceză, iar când a atins vârsta de 11 ani, ştia şi greaca, ebraica, spaniola, germana şi latina.

A încercat să se înscrie în cadrul Academiei Franceze, însă, fiind femeie, nu a fost acceptată. În schimb, a fost primită în cadrul Academiei Italiene, unde regulile nu erau atât de stricte. De altfel, MARIA GAETANA AGNESI a luptat de-a lungul vieţii pentru emanciparea femeii şi accesul ei la educaţie.

Pasiunea MARIEI GAETANA AGNESI pentru matematică nu a pierit când aceasta s-a călugărit (a intrat în ordinul Ordre des Soeurs Bleues). Cea mai mare realizare a sa o reprezintă publicarea unei lucrări în două volume (Instituzioni analitiche ad uso della gioventù italiana), în care tratează noţiuni de algebră şi analiză matematică şi aduce în discuţie "bucla lui Agnesi".

În italiană, noţiunea era cunoscută ca versiera, derivat din termenul latin "vertere", care înseamnă "a întoarce". În acelaşi timp, termenul era utilizat şi ca prescurtare pentru avversiera, tradus ca "soţia diavolului". Potrivit agnesscott.ed, când lucrarea MARIEI GAETANA AGNESI a fost tradusă din italiană în engleză, autorul a confundat cuvântul versiera cu vrăjitoare, astfel că noţiunea "bucla lui Agnesi" a fost tradusă ca "vrăjitoarea lui Agnesi".

Impresionat de capacităţile sale, Papa Benedict al XIV-lea o numeşte pe MARIA GAETANA AGNESI profesoară de matematică la Universitatea din Bologna, în anul 1750.

MARIA GAETANA AGNESI, călugăriţa care, cu curbele ""vrăjitoarei", a revoluţionat matematica

MARIA GAETANA AGNESI. În tinerețe își manifestă aptitudinile pentru limbi străine. Dezbate cu numeroși oameni de știință probleme ca: propagarea luminii, transparențacorpurilor, studiul geometric al curbelor.

Se călugărește (intră în ordinul Ordre des Soeurs Bleues) și își dedică întreaga viață studiului matematicii. Scrie o lucrare despre calculul diferențial și integral pe care o publică în 1748 și care ulterior este tradusă în engleză și franceză.

MARIA GAETANA AGNESI. Studiază curba de ecuație carteziană:

xy^2 = a^2 (a-x). !

care ulterior va fi numită bucla lui Agnesi.

Fiind femeie, MARIA GAETANA AGNESI nu a fost admisă în cadrul Academiei Franceze, dar în schimb intră la cea italiană, care se dovedește mai liberală. Spre sfârșitul vieții se dedică operelor de caritate.

MARIA GAETANA AGNESI. Viața Mariei Agnesi a fost descrisă de Paolo Frisi (1799) și de Bianca Milesi-Mojon (1836).

Astfel, noul logo al motorului de căutare online GOOGLE prezintă un portret al acesteia, precum şi imaginea curbei de ecuaţie carteziene, care ulterior a devenit cunoscută drept bucla lui Agnesi. 

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

După moartea tatălui ei, în 1752, MARIA GAETANA AGNESI începe să-şi dedice viaţa religiei, operelor de caritate şi a îngrijirii celor bonavi, în special a femeilor. A murit în anul 1799, la Milano, la vârsta de 80 de ani.

MARIA GAETANA AGNESI s-a născut la 16 mai 1718, la Milano, fiind cel mai mare dintre cei 23 de copii ai profesorului de matematică Pietro Agnesi. A îmbrăţişat pasiunea pentru matematică a tatălui său, fiind creditată ca autoarea primei cărţi în care sunt tratate calculele diferenţial şi integral. În plus, este considerată prima femeie din lumea vestică ce a reuşit să-şi facă un nume în acest domeniu, potrivit britannica.com.

MARIA GAETANA AGNESI, GOOGLE DOODLE 16 MAI, LA 296 DE ANI DE LA NAŞTERE

MARIA GAETANA AGNESI s-a dovedit a fi un copil-minune de la o vârstă foarte fragedă. Astfel, până la vârsta de cinci ani, putea vorbi în franceză, iar când a atins vârsta de 11 ani, ştia şi greaca, ebraica, spaniola, germana şi latina.

A încercat să se înscrie în cadrul Academiei Franceze, însă, fiind femeie, nu a fost acceptată. În schimb, a fost primită în cadrul Academiei Italiene, unde regulile nu erau atât de stricte. De altfel, MARIA GAETANA AGNESI a luptat de-a lungul vieţii pentru emanciparea femeii şi accesul ei la educaţie.

Pasiunea MARIEI GAETANA AGNESI pentru matematică nu a pierit când aceasta s-a călugărit (a intrat în ordinul Ordre des Soeurs Bleues). Cea mai mare realizare a sa o reprezintă publicarea unei lucrări în două volume (Instituzioni analitiche ad uso della gioventù italiana), în care tratează noţiuni de algebră şi analiză matematică şi aduce în discuţie „bucla lui Agnesi”.

În italiană, noţiunea era cunoscută ca versiera, derivat din termenul latin „vertere”, care înseamnă „a întoarce”. În acelaşi timp, termenul era utilizat şi ca prescurtare pentru avversiera, tradus ca „soţia diavolului”. Potrivit agnesscott.ed, când lucrarea MARIEI GAETANA AGNESI a fost tradusă din italiană în engleză, autorul a confundat cuvântul versiera cu vrăjitoare, astfel că noţiunea „bucla lui Agnesi” a fost tradusă ca „vrăjitoarea lui Agnesi”.

Impresionat de capacităţile sale, Papa Benedict al XIV-lea o numeşte pe MARIA GAETANA AGNESI profesoară de matematică la Universitatea din Bologna, în anul 1750.

MARIA GAETANA AGNESI, călugăriţa care, cu curbele „”vrăjitoarei”, a revoluţionat matematica

MARIA GAETANA AGNESI. În tinerețe își manifestă aptitudinile pentru limbi străine. Dezbate cu numeroși oameni de știință probleme ca: propagarea luminii, transparențacorpurilor, studiul geometric al curbelor.

Se călugărește (intră în ordinul Ordre des Soeurs Bleues) și își dedică întreaga viață studiului matematicii. Scrie o lucrare despre calculul diferențial și integral pe care o publică în 1748 și care ulterior este tradusă în engleză și franceză.

MARIA GAETANA AGNESI. Studiază curba de ecuație carteziană:

xy^2 = a^2 (a-x). !

care ulterior va fi numită bucla lui Agnesi.

Fiind femeie, MARIA GAETANA AGNESI nu a fost admisă în cadrul Academiei Franceze, dar în schimb intră la cea italiană, care se dovedește mai liberală. Spre sfârșitul vieții se dedică operelor de caritate.

MARIA GAETANA AGNESI. Viața Mariei Agnesi a fost descrisă de Paolo Frisi (1799) și de Bianca Milesi-Mojon (1836).

Astfel, noul logo al motorului de căutare online GOOGLE prezintă un portret al acesteia, precum şi imaginea curbei de ecuaţie carteziene, care ulterior a devenit cunoscută drept bucla lui Agnesi. 

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

După moartea tatălui ei, în 1752, MARIA GAETANA AGNESI începe să-şi dedice viaţa religiei, operelor de caritate şi a îngrijirii celor bonavi, în special a femeilor. A murit în anul 1799, la Milano, la vârsta de 80 de ani.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Cât costă un kilogram de cireșe în luna mai 2025. Unde se găsesc cele mai ieftine cireșe
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster