Totul se pare că a pornit de la un mesaj postat de Marian Godină pe reţeaua de socializare Facebook în data de 17 august. Atunci, poliţistul amintea de faptul că un bărbat de 64 de ani a fost arestat, fiind acuzat de pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, după ce a convins o minoră să-i trimită imagini explicite folosindu-se de un cont fals de Facebook.
Poliţistul braşovean îi avertiza pe părinţi să le supravegheze activitatea online şi ataşa mesajului o captură în care apărea un text scris de Mihai Ivănescu, potrivit vocea.biz.
„Cert e că cineva tot a gândit versurile alea, iar acel cineva nu pare prea sănătos”, a notat Marian Godină. Acum, poliţistul a revenit şi a recunoscut că este parte a unui proces civil cu Mihai Ivănescu în care i se cer pretenţii, însă nu a menţionat despre ce sumă este vorba. Marian Godină a admis însă că respectivul i-a făcut plângere şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.