RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu. Vezi cine ar fi luat banii

Marian Căpăţână, cel care ar fi intermediat relaţia dintre Mircea Băsescu şi Bercea Mondial, a declarat, la Antena 3, că cei 600.000 de euro despre care vorbesc rudele interlopului, nu erau destinaţi fratelui preşedintelui României.
Romania TV
02 iun. 2014, 07:47
RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu. Vezi cine ar fi luat banii

Fost preşedinte al PDL Drăgăneşti şi chiar fost candidat la parlamentarele de acum doi ani, Marian Căpăţână le-a confirmat reporterilor Antena 3 o parte din poveste, însă într-o cu totul altă nuanţă.

Bărbatul susţine că a primit de la Bercea Mondial suma de 600.000 de euro, însă aceşti bani nu ar fi fost destinaţi fratelui preşedintelui Băsescu, ci erau „pentru el”.

Marian Căpăţână a afirmat că nu a fost citat încă de procurori în acest dosar şi susţine că banii primiţi de la Bercea erau pentru „o afacere care n-a mai ieşit”.

Marian Căpăţână, apropiat al interlopului, apare în imaginile de la botezul fiicei lui Bercea alături de fratele preşedintelui.

„Eu am fost moşul la botez”, a spus Căpăţână.

Deşi Mircea Băsescu spune că a fost şantajat şi ameninţat, familia lui Bercea Mondial susţine că nu au făcut decât să ceară înapoi banii pe care Mircea Băsescu i-a primit, prin intermediarul Marian Căpăţână, pentru a-l ajuta pe Bercea şi pe unul dintre fiii săi să iasă din închisoare. 600.000 de euro ar fi plătit familia Anghel, din care 300.000 ar fi urmat să ajungă „la Traian” şi 300.000 la Mircea Băsescu. Oamenii spun că, după condamnarea definitivă a lui Bercea Mondial au primit înapoi aproximativ 315.000 de euro, dar acum aşteaptă şi restul de 285.000.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării