Marian Godină, amintiri de la congresul unui partid: Ne privesc ca pe nişte nimicuri, nu dau doi bani pe noi

Poliţistul a povestit cum a stat ore în şir în ger, aproape îngheţat, fără ca niciun politician să-l bage în seamă.

„Mănuşile mele albe erau mult prea subțiri pentru a-mi mai simți mâinile în gerul de afară. Căciula aia albă şi blănoasă, destul de caraghioasă de altfel, nu acoperea şi urechile pe care nu mi le mai simțeam. Şi era abia începutul. Maşini negre, opulente, încă opreau şi din ele coborau fel şi fel de personaje, pe unele le cunoşteam de la tv, altora le recunoşteam importanța din faptul că aveau oameni care le deschideau portierele pentru a coborî. Abia aşteptam să intre toți în hotelul luxos şi să mă pot băga şi eu câteva minute în Loganul înghețat bocnă. Deşi nu aveam benzină şi oricum nu mi-aş fi permis să țin motorul pornit pe loc pentru că nu mai ieşea consumul, măcar în el nu bătea vântul care deja îmi tăia urechile. Parcase şi ultima maşină când a apărut unul dintre şefii de dispozitiv care mi-a spus să rămân „la vedere”.
-Şefu’, dar nu mai rezist, stau aici de câteva ore, mi-e foame de nu văd şi sunt vânăt de frig, eu mă c*c în congresul lor! Nu mă mai simt, vreți să mă ia smurd-ul în staniol de aici? Şi la vederea cui să fiu? Nu a zis vreunul nici măcar un „bună seara”.
-Haide, mă, nu te mai plânge, când eram ca tine dormeam în zăpadă. Hai mai rezistă puțin că trece careva şi de nu te vede pe aici…intrăm în istorie.
Am rămas acolo, dar m-am dat mai spre intrarea hotelului care avea uşile deschise şi mai iesea puțin miros de căldură. O căldură care mirosea a purceluşi rotisați. Chiar asta şi era imaginea din interior, pe care o vedeam de lângă uşi. Ospătari cărând tăvi cu purceluşi dintr-ăia rumeniți ce țin mere în gură. Dacă nu aş fi ştiut că e un congres al unui partid politic, aş fi căutat din priviri prințesa din poveste care se mărita cu fiul împăratului. Stăteam acolo lângă intrare şi realizam cât de mic şi neînsemnat sunt pentru ei. Invizibil nu eram, mai ales că aveam şi geaca aia verde reflectorizantă. Treceau rând pe rând pe lângă mine, dar nu zicea nimeni nimic. Mă mai minunam doar când le auzeam limbajul, atât de diferit de cel pe care îl etalau la tv. Nu îmi doream să mă invite înăuntru şi să-mi dea vreo halcă din porcii ăia fragezi. Voiam doar să mă vadă vreunul cât sunt de înghețat şi să-mi spună: bă, copile, pleacă naibii d-aici, că şi aşa e plin de SPP şi nu ai niciun rol, fugi de-ți ia o shaorma d-aia cu 10 lei şi mănânc-o în maşină, iar când vezi că e pe terminate aici, ieşi şi tu şi ne facilitează plecarea. Ține-i pe loc pe proşti, pe muritorii de rând, şi dă-ne nouă prioritate că noi nu suportăm roşul la semafor şi aglomerația şi mai avem şi mațurile baston.
Am mai stat acolo mult şi bine. La plecare nici nu a mai fost nevoie de facilitare, era deja noapte şi nu mai era trafic prin Braşov.
Am ajuns acasă şi când am intrat pe uşă mama mă aştepta.
-Unde ai stat până la ora asta, ți-e foame?
-Nu-mi e. Mă pun să dorm.
Chiar nu îmi mai era. Voiam doar să dorm. Să dorm şi să uit de oamenii ăia care ne privesc ca pe nişte nimicuri, care nu dau doi bani pe noi, dar pe care, culmea, îi votează şi îi venerează oameni săraci lipiți.
Aseară am distribuit o postare a domnului Dacian Cioloş în care nu am făcut nicio referire la modul dumnealui de guvernare, ci am spus doar că e un om care mie îmi place şi pe care eu l-am perceput ca pe un om modest şi cu foarte mult bun simț. Mi-am permis să spun asta pentru că am avut onoarea să discut personal cu domnia sa, la lansarea cărții mele, atunci când m-a rugat ca în discursul meu să nu încep cu mulțumiri la adresa sa şi să îi accept scuzele pentru că nu doreşte să ia cuvântul în cadrul lansării pentru că este evenimentul meu şi eu trebuie să fiu în centrul atenției.
De la chiolhane, mere verzi în guri de purceluşi de lapte şi o doză mare de nesimțire, am trecut la a primi scuze de la un premier al României.
După lansare, primul lucru care m-a întrebat tata a fost:
-Cum e Cioloş?
-N-ai ce face cu el, nu e de România, are prea mult bun simț pentru noi.
Din păcate, aşa cred şi acum. Pentru noi sunt ăia cu purceluşii, cu luxul şi cu servitorii. Pe ăia îi merităm.
Sau nu?„, a povestit poliţistul Marian Godină pe Facebook.