„Cred că PNL va trebui să se mobilizeze pentru că altfel nu-şi va reprezenta cu cinste obligaţiile pe care le în raport cu electoratul şi cu cetăţenii României. Eu am să fac tot ceea ce este posibil pentru a crea o armonie între eforturile echipei din partid şi implicarea celor societatea civilă, dar am convingerea că oamenii politici liberali care au avut totuşi maturitatea să-şi asume un asemenea proiect s-au bazat pe sprijin consistent”, a spus Munteanu, citat de Agerpres.
Munteanu a menţionat că obiectivele sale sunt legate preponderent de societatea civilă.
El a susţinut că liberalii şi-au asumat un risc prin candidatura sa la Primăria Capitalei. Munteanu a mai precizat că va ţine cont de elemente din programele propuse de Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.
„Nu am avut niciodată niciun fel de interes de natură materială. (…) Nu am furat în viaţa mea nimic de la nimeni şi nu o să fur nici de acum încolo nu pentru că este o poziţie în administraţie, ci pentru că eu am respect faţă de aceste valori. (…) Eu cred că (n.r. liberalii) au înţeles mult mai repede decât alţii că societatea civilă cere acest lucru. (…) Este un moment de cotitură. Era simplu cine şi-ar fi asumat cu riscul până la urmă să se ridice împotriva unei zone destul de puternice cum este zona de stânga care să nu aibă niciun fel de emoţie, eu niciun stres în privinţa aceasta. Singurul meu stres este să reuşesc să aduc cât mai mulţi oameni şi reprezentativi oameni din societatea civilă în acest proiect, care nu să vină numai să mă voteze pe mine sau să mă sprijine, să fie acolo prezenţi”, a completat Munteanu.
El a arătat că s-a întâlnit cu Ludovic Orban de două-trei ori, susţinând că acesta era foarte deschis. De asemenea, el a apreciat drept „un punct pozitiv demisia lui Orban”.
Munteanu a mai spus că el va colabora cu toată lumea dacă va ajunge primar general dar „de pe o platformă de corectitudine, loialitate faţă de statul şi poporul român”.
„Eu niciodată nu am respins dialogul cu nimeni. (…) Sunt un candidat din partea societăţii civile susţinut de PNL”, a conchis candidatul la Primăria Capitalei.