VANGHELIOANE, organizate cu bani din şpăgile primarului Sectorului 5. Cum şi-a luat Vanghelie HOTEL în Predeal

Şpăgile primite de Marian Vanghelie în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie au fost încasate de primarul Sectorului 5 sub formă de sponsorizări pentru manifestări organizate de instituţia pe care o conducea. De asemenea, o mare sumă de bani încasată de două societăţi ale edilului în baza unor contracte fictive cu alte firme a fost folosită de acesta pentru achiziţionarea unui hotel la Predeal.
Romania TV
13 mart. 2015, 18:02
VANGHELIOANE, organizate cu bani din şpăgile primarului Sectorului 5. Cum şi-a luat Vanghelie HOTEL în Predeal

Procurorii susţin că o parte din banii solicitaţi de Marian Vanghelie drept „comision” au ajuns la acesta chiar prin conturile Primăriei, dar şi în baza unor contracte comerciale nejustificate încheiate de societăţile pe care le conduce.

„Alte modalităţi, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat «comisionul» solicitat de către Vanghelie Marian-Daniel sunt: Sponsorizarea de către societăţile controlate de acesta a unor manifestări organizate de Primăria Sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion)”, se arată în referatul procurorilor, potrivit România TV.

Citeşte şi STENOGRAME în dosarul lui Vanghelie. Primarul se lăuda că poate interveni la Iohannis prin Rareş Bogdan

„(…) aşa cum am arătat, în patrimoniul celor două societăţi comerciale controlate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel au intrat sumele de bani aferente contractelor încheiate de societățile CALEX BUSINESS GRUP S.R.L., Bucureşti S.A. şi ECONOMAT SECTOR 5 S.R.L., pe de o parte, şi PREMIER PALACE S.R.L., pe de altă parte”, mai spun anchetatorii în materialul de urmărire penală, adăugând că, printre altele, aceşti bani au fost folosiţi pentru achiziţionarea, hotelul Bulevard din Predeal, „cumpărat cu suma de 2.700.000 de euro”.

Marian Vanghelie a fost dus, vineri seara, în fața magistraților pentru ca aceștia să judece cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pe numele primarului Sectorului 5. Ședința de judecată a început 18:30. Vanghelie a fost dus, joi seara, în arestul Poliției Capitalei, după ce procurorii au efectuat percheziții la locuința acestuia preț de ore întregi.

Primarul Sectorului 5 este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani și trebuie să petreacă 24 de ore în arest, mandatul expirând la ora 23:00, vineri. Alături de el, au mai fost reţinuţi: Mircea Niculae, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, acuzat de complicitate la luare de mită şi de spălare de bani, Adrian Murgoci, Laura şi Sorin Ciocan, pentru favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă.

Marian Vanghelie a intrat la procesul în care se judecă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea”, a spus Vanghelie, în timp ce intra în sala de judecată.

Marian Vanghelie a fost reţinut, joi seara, de procurorii DNA, primarul sectorului 5 fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani. Vanghelie va fi dus, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 12.03.2015, a lui MARIAN VANGHELIE, primar al Sectorului 5 București, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de  abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, anunţă DNA, într-un comunicat de presă. 

Totodată, procurorii i-au reţinut pe NICULAE MIRCEA-SORIN, asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și spălare de bani, preucm şi pe MURGOCI ADRIAN, CIOCAN LAURA și CIOCAN SORIN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă.

Potrivit ordonanțelor de reținere, în perioada 2007 – prezent, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi).

„Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un „comision” de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de către omul de afaceri, pe de altă parte.

Citeşte şi: MARIAN VANGHELIE, ridicat de MASCAŢI. Percheziţii acasă şi la Primărie: „Ce dracu, astea sunt comedii!” VIDEO 

Comisionul” respectiv a fost plătit de către omul de afaceri, inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, prin intermediul inculpatului Niculae Mircea-Sorin și a unei alte persoane apropiate lor.

Acest comision a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace S.R.L. (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de către omul de afaceri) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de către Vanghelie Marian-Daniel, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Din datele existente în cauză a reieșit că beneficiare a unor astfel de contracte (și a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele și societățile București S.A., Fashion Brand Management S.R.L. (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae Mircea-Sorin) și Economat Sector 5 S.R.L. (la care director general este inculpata Ciocan Laura).

O parte a „comisionului” a fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate inculpatului Vanghelie Marian-Daniel.

De asemenea, pentru garantarea plății „comisionului” de 20% din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăți comerciale unor apropiați ai inculpatului Vanghelie Marian-Daniel.

Citeşte şi: PRIMELE REŢINERI în dosarul lui MARIAN VANGHELIE. Primarul Sectorului 5, dus la DNA

Altă modalitate de plată a „comisionului de 20%” a constat în achitarea de către societățile controlate de către aceeași persoană a cheltuielilor de renovare și amenajare a unor spații utilizate de către societatea controlată de Fashion Brand Management S.R.L. (asociat fiind inculpatul Niculae Mircea-Sorin).

În aceeași perioadă, inculpații Vanghelie Marian-Daniel (primarul Sectorului 5 București) și Niculae Mircea-Sorin (acționar majoritar la societatea comercială București S.A. și asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management S.R.L.) au transferat sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de luare de mită, sub forma achiziționării de bunuri mobile și imobile și sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăților comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

Totodată, cei doi au disimulat adevărata natură a provenienței cu privire la două imobile pretinse de către Vanghelie Marian-Daniel de la administratorul mai multor societăți comerciale.

De asemenea, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a disimulat adevărata natură a provenienței a părților sociale la societatea Eurowest Imob Consulting S.R.L., părți sociale pretinse de acesta de la un om de afaceri.

La data de 12 martie 2015, inculpații Murgoci Adrian, Ciocan Laura și Ciocan Sorin au făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale, acționând cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate anterior”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 13 martie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii