„Mă pregătesc să candidez. Tot am văzut că domnul Ponta vrea să-și anunțe candidatura și cred că mă decid să candidez până la urmă pentru că ar trebui să vedem într-adevăr dacă totuși un om care a condus Partidul Social Democrat, am fost coleg cu el, primul ministru pus de PSD, e adevărat că n-a votat niciodată, așa a spus întotdeauna că nu a votat candidații la președinție ai PSD, nici pe Ion Iliescu, nici pe Mircea Geoană, dar e un social-democrat, așa vrea dânsul să se numească.
Asta m-a stimulat și vreau să văd dacă poate să ia mai multe voturi ca mine. Sunt tare curios. Dânsul tot spune că eu mint, că eu nu știu ce… Să vedem cine minte dintre noi sau cine a mințit până acum și cine a avut demnitatea să spună lucrurilor pe nume și cine a făcut ce a făcut”, a declarat Marian Vanghelie, la Antena3.
Potrivit sursei citate, Marian Vanghelie a vorbit şi despre plecarea lui din PSD. Fostul edil al Sectorului 5 a explicat că a fost dat afară din partid.
„Eu nu am plecat din PSD. Am fost dat afară împreună cu domnul Geoană, într-o bună zi, pentru că a dorit Victor Ponta”, a spus Vanghelie.