Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Avem rezerve de petrol şi gaze pentru încă zece ani

OMV Petrom, unul din cei doi mari producători de gaze din România şi cel mai mare producător de ţiţei din ţară, are suficiente rezerve de petrol şi gaze încât să ajungă consumului la nivel national pentru următorii zece ani, a declarat miercuri Mariana Gheorghe, directorul general al grupului.
Romania TV
21 feb. 2018, 12:24
Mariana Gheorghe, OMV Petrom: Avem rezerve de petrol şi gaze pentru încă zece ani

„Aşa cum după privatizare spuneam că avem rezerve pentru 10 ani, adică acum 14 ani, acum spunem că avem rezerve pentru alţi zece ani şi resurse pe care putem să le capitalizăm, să le convertim în rezerve. Aceasta este natura business-ului nostru. Continuăm investiţiile, de aceea pentru noi important este să avem capacitatea de a investi, astfel încât să avem perspectiva unei activităţi şi a unei dezvoltări sustenabile pe un termen lung. Aceste eforturi sunt reflectate în peste 13 miliarde euro pe care le-am investit în ultimii 12 ani”, a declarat miercuri Mariana Gheorghe, directorul general al grupului, la ultima sa conferinţă de presă în această funcţie, potrivit News.ro.

Ea spune că România oferă în continuare potenţial.

Pentru anul 2018, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi de 60 dolari/bbl.

Producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat la nivel de grup, în 2017, a fost de 61,18 milioane bep, cu 4% mai mică decât nivelul din 2016 din cauza declinului natural, vânzării zăcămintelor marginale şi intervenţiei la sonde-cheie în Kazahstan.

Producţia de gaze naturale a scăzut anul trecut cu 2%, la 5,18 miliarde metri cubi.

La 31 decembrie 2017, rezervele totale dovedite de ţiţei şi gaze din portofoliul Grupului OMV Petrom erau de 566 milioane bep (din care 542 milioane bep în România), în timp ce rezervele dovedite şi probabile de ţiţei şi gaze însumau 839 milioane bep (din care 792 milioane bep în România).

OMV Petrom a raportat anul trecut un profit net în creştere cu 140%, de 2,48 miliarde lei, de la 1,03 miliarde lei în anul 2016, în timp ce vânzările au urcat cu 17%, la 19,4 miliarde lei, de la 16,6 miliarde lei, potrivit datelor preliminare transmise miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Numărul de angajaţi al Grupului OMV Petrom a scăzut la sfârşitul anului trecut cu 7%, la 13.790 salariaţi.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 8 august. Schimbări benefice, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Interzis pentru șoferii români. N-ai voie să împrumuți mașina. Faci 5 ani închisoare
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
TOȚI ȘOFERII TREBUIE SĂ ȘTIE ASTA! Schimbări în Codul Rutier
Adevarul
„Ilegalii“, cei mai îndrăzneți spioni ai Rusiei și misiunea lor de un secol de a infiltra Occidentul
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Ce va conține noul card de sănătate. Schimbări radicale
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Christian Sabbagh o face PRAF pe Anca Țurcașiu, după ce a refuzat să facă o poza cu fiica lui: „Bătrână legendă cu un puștan”
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Triplă crimă în București! O mamă și doi copii au fost uciși cu bestialitate într-un bloc din Sectorul 2! Principalul suspect este un membru al familiei
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe vehicule. Guvernul a dat ordin. Amenzi din 1 septembrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Joe Biden laudă alegerea guvernatorului Tim Walz ca partener al Kamalei Harris pentru Casa Albă
MediaFlux
LOTIVURĂ pentru TRUMP! CUTREMUR în ALEGERI din cauza DOSARULUI PENAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!