PROCESUL Marianei Rarinca. Ce a spus Livia Stanciu în faţa instanţei

Mariana Rarinca, femeia acuzată că a șantajat-o pe șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, a cerut, luni, recuzarea magistraților care judecă procesul în care DNA a formulat contestație prin care solicită anularea deciziei de achitare a acesteia. Magistraţii au respins însă această cerere, procesul fiind reluat. 
Iulian Tudor
17 aug. 2015, 07:42
PROCESUL Marianei Rarinca. Ce a spus Livia Stanciu în faţa instanţei

UPDATE 16. 50 La ieșirea din sala de judecată, Mariana Rarinca a declarat că Livia Stanciu a mințit în fața judecătorilor și că s-a prezentat la acest termen al procesului pentru a intimida.

Importantă este declarația Liviei Stanciu, pentru că banuiesc că a venit în fața instanței, este primul termen la care s-a prezentat, pentru a intimida judecătorii și pentru a da lecții de drept. Așa cum a mințit în fața instanței, așa a mințit și în presă când a spus că am șantajat-o”, a declarat Mariana Rarinca.

„A cunoscut modul de lucru al soțului ei. Ea știa că sunt singura ca poate aplana problemele ivite după decesul soțului. În aprilie 2011, m-a rugat să mă ocup de toate problemele apărute și de administrarea celor două apartamente pe care le are în Galați. Înțelegerea a fost verbală, în prezența mame ei și a fiicei ei. Minte și în privința destinației banilor pe care mi i-a trimis. Mi i-a trimis pentru a acoperi o parte din cheltuieli, bani pe care i-am recunoscut”, a mai spus Mariana Rarinca.

UPDATE 16.00 Magistrații Curții de Apel București au rămas în pronunțare cu privire la contestația DNA prin care solicită anularea deciziei de achitare în cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată că a șantajat-o pe șefa ÎCCJ, Livia Stanciu.

UPDATE 15.45 Livia Stanciu, declarație în fața instanței:

„Găgescu a facut confuzie intre eroarea judiciara si achitare. Interviul de la csm tr coloborat cu actele sale ulterioare din dosarul Rarinca. Dupa ce s a pronuntat solutia in acest caz si dupa Motivarea ei se poate concluziona ca avea o convingere preconcepută. Gagescu a insistat cu cererea de schibare juridica a faptei din santaj in hartuire.

Motivarea CAB nu a tinut cont de lege. Ea este fundamentata pe criticarea rechizitoriului, a modului de urmarire penala si a probelor de la dosar aprecieri care trebuiau facute de judecatorul de camera preliminara. Mariana Rarinca isi noteaza in timp ce Stanciu explica judecatorilor ca achitarea a fost ilegala. Stanciu : Am cerut judecata in lipsa pentru a nu se interpreta ulterior. Acum sunt nevoita sa ma apar in fata dumneavoastra.

Din punctul meu de vedere, sentinta de condamnare a Tribunalului este inca in vigoare. Decizia gresita trecuta in incheiere nu este o eroare materiala. Nu cumva judecatorii au desfiintat o alta decizie?

UPDATE 12.00: Cererea Marianei Rarinca de recuzare a completului de magistraţi a fost respinsă. Instanţa va continua să judece cauza pe fond.

Mariana Rarinca a cerut recuzarea atât a președintelui completului de judecată Dorel George Matei, dar și a judecătoarei Ana Maria Trancă, iar instanța a suspendat procesul pentru soluționarea solicitărilor. Motivele invocate de Mariana Rarinca sunt lipsa de imparțialitate și nealegerea aleatorie pentru judecarea dosarului.

Curtea de Apel București judecă luni contestația DNA prin care solicită anularea deciziei de achitare în cazul Marianei Rarinca, după ce anterior a decis că este admisibilă în principiu și a preschimbat termenul de judecată pe fond, inițial stabilit pentru 2 septembrie.

DNA a depus la Curtea de Apel București o contestație în care invocă faptul că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul care a decis achitarea Marianei Rarinca, ar fi fost incompatibilă, deoarece nu ar fi fost imparțială la judecarea dosarului.

Citeşte şi Contestaţia DNA în cazul RARINCA, admisă în principiu

În acest sens, procurorii anticorupție aduc mai multe argumente, unul dintre acestea fiind schimbul de replici, din data de 16 mai 2013, cu ocazia ședinței publice a plenului CSM, între șefa ÎCCJ, membru de drept al Consiliului, și Risantea Găgescu — judecătorul acestei cauze—, care a candidat pentru funcția de judecător la Secția penală a Instanței Supreme, atașând transcrierea și înregistrarea audio-video a interviului.

Dialogul direct dintre cele două a fost pe subiectul erorii judiciare, discuția plecând de la situații ipotetice.

Potrivit procurorilor, convingerile personale ale judecătoarei respective au părut confuze în raport cu eroarea judiciară și cazurile de casare, pe care le-ar confunda, creând ideea clară că o soluție de achitare este rezultatul erorii judiciare:

„Stanciu Livia: … Da, asta vă întrebam: ce înțelegeți prin eroare judiciară dvs? Ca să înțeleg și eu…
Găgescu Risantea: Mă scuzați, nu m-am referit la calea extraordinară de atac. (…) Să văd că probele din dosar conduc spre achitare. Poate m-am exprimat eu greșit.
Stanciu Livia: Sau invers.
Găgescu Risantea: Sau invers — condamnările. Deci este singura… dar foarte rar, cred că sunt situațiile foarte rare. Numai atunci aș face opinie separată…”.

Citeşte şi De ce a fost achitată Mariana Rarinca, acuzată de şefa ICCJ de şantaj. MOTIVAREA judecătorilor CAB

Procurorii mai susțin că judecătoarea a dispus la al doilea termen de judecată (22 aprilie 2015) interpelarea Marianei Rarinca, în sensul dacă insistă în solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de șantaj în cea de hărțuire, deși aceasta a formulat o cerere scrisă care a fost depusă la dosarul cauzei chiar la primul termen. Ulterior, în sentința de achitare, instanța nu s-a mai pronunțat pe cererea de schimbare a încadrării juridice, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii.

La același termen de judecată, procurorul a solicitat elaborarea unei adrese pentru a fi comunicat stadiul dosarului în raport cu martorul Conrad George Olaru, care și-a schimbat în cursul judecății declarațiile și față de care s-a formulat sesizare din oficiu pentru mărturie mincinoasă la 17 decembrie 2014, însă cererea a fost respinsă de către instanță ca neconcludentă cauzei.

Un alt argument adus se referă la faptul că Risantea Găgescu a dispus, la același termen, efectuarea unei adrese către Livia Stanciu pentru ca aceasta să formuleze precizări cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice.

DNA consideră că judecătoarea s-a antepronunțat și că avea deja formată convingerea cu privire la soluția pe care intenționa să o dispună în cauză.

Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a șantajat-o pe șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a fost achitată pe 21 mai de judecătorii de la Curtea de Apel București, decizia fiind definitivă.

Curtea de Apel a admis apelul femeii, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul București la trei ani închisoare cu suspendare.

Citeşte şi Dosarul în care DNA a contestat achitarea Marianei Rarinca, amânat pentru 2 septembrie

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Românii care nu au acces la bancomate. Anunțul BNR
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Un nou candidat s-a înscris în cursă pentru suveraniști! Vreau să văd dacă voi fi lăsat să candidez
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură