Marile centre comerciale, închise de Sărbătorile de iarnă şi în Danemarca

Sărbătorile de iarnă aduc mai multe restricţii dure în multe ţări europene după ce al doilea sau al treilea val de coronavirus pune presiune mare pe sistemele medicale.
Alina Costache
16 dec. 2020, 20:31
Marile centre comerciale, închise de Sărbătorile de iarnă şi în Danemarca

Marile centre comerciale se închid de sărbători în tot mai multe ţări europene. Danemarca va închide centrele comerciale în timpul sărbătorilor în faţa creşterii continue a numărului de infectări cu coronavirus, a anunţat premierul miercuri, scrie AFP.

„De vineri 25 decembrie până la 3 ianuarie, Danemarca va fi închisă cu adevărat”, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor, a anunţat Mette Frederiksen.

Germania intră în lockdown. Marile magazine s-ar putea închide până pe 10 ianuarie
Închiderea centrelor comerciale va avea loc de joi, urmată de o primă serie de activităţi începând din 21 decembrie, apoi toate centrele comerciale neesenţiale de la 25 decembrie.

Marile centre comerciale se închid şi în Germania

Germania, unde miercuri au intrat în vigoare noile restricţii impuse în contextul sanitar, a înregistrat pentru ultimele 24 de ore cel mai mare număr de decese asociate Covid-19 de la începutul epidemiei aici.

Potrivit datelor Institutului Robert Koch, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 952 de decese.

Vârful anterior a fost raportat vinerea trecută, când autorităţile au anunţat 598 de decese. Cancelarul Angela Merkel a anunţat duminică introducerea unor măsuri mai restrictive în încercarea de a opri răspândirea Covid-19.

Şcolile şi activităţile economice neesenţiale sunt închise între 16 decembrie şi 10 ianuarie 2021. Vor rămâne deschise doar supermarketurile, farmaciile şi băncile.

De la depistarea primului caz de infectare cu SARS-CoV-2, în Germania au fost înregistrate 1,39 de milioane de cazuri şi 23.544 de decese.

Marile centre comerciale, cu excepţia celor esenţiale, se închid şi în Italia

Italia are în vedere restricţii mai stricte la nivel naţional împotriva coronavirusului în perioada sărbătorilor de Crăciun, a declarat luni ministrul Sănătăţii, după ce în weekend a crescut numărul infecţiilor cu Covid-19.

Italia, prima ţară europeană afectată de pandemie, a depăţit sâmbătă Marea Britanie la numărul de decese, ajungând la un total de 65.000. „Sperăm să luăm în curând noi măsuri pentru prevenirea unui al treilea val,” a declarat ministrul Sănătăţii Roberto Speranza postul de radio de stat RAI, citat de Reuters.

În toată Europa, guvernele au avertizat cu privire la o nouă creştere a infecţiilor în cazul în care întrunirile de Crăciun se  vor desfăşura normal. Atât Germania, cât şi Olanda au decis blocaje mai stricte în perioada vacanţei.

Mass-media italiană a scris că guvernul ar putea decide să bage ţara într-un lockdown parţial din 24 decembrie până pe cel puţin 2 ianuarie, extinzând restricţiile de noapte, interzicând circulaţia neesenţială şi închiderea magazinelor, barurilor şi restaurantelor în weekend şi de sărbători, cu excepţia celor care vând bunuri esenţiale.

„Trebuie să evităm mulţimile, este normal ca oamenii să facă cumpărături, dar atunci când o persoană vede că există mulţi oameni, el sau ea ar trebui să evite aceste locuri”, a adăugat Speranza.

Conform unui decret adoptat la începutul acestei luni, în ziua de Crăciun, Ziua Boxului şi ziua de Anul Nou, orice mişcare între oraşe a fost interzisă, cu excepţia motivelor de muncă, de sănătate sau de urgenţă.

În plus, guvernul a interzis circulaţia între cele 20 de regiuni ale ţării în perioada 21 decembrie – 6 ianuarie, a închis staţiunile de schi în aceeaşi perioadă şi a interzis tradiţionala Liturghie de Crăciun de la miezul nopţii.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI