Potrivit Contact Music, în urmă cu doar trei ani, Marilyn Manson şi-a pierdut şi mama, după o luptă îndelungată cu boala Alzheimer.
Cântăreţul în vârstă de 48 de ani a anunţat la începutul weekendului că tatăl său a murit, dar nu a dezvăluit cauza decesului.
„Astăzi mi-am pierdut tatăl, Hugh Warner”, a scris Manson pe Instagram. „M-a învăţat cum să fiu bărbat, luptător şi supravieţuitor. M-a învăţat cum să folosesc o armă, cum să conduc o maşină, cum să fiu un lider. Va rămâne pentru totdeauna cel mai bun tată din lume. Undeva…ştiu că este acolo cu mama mea. Îmi voi ţine promisiunea şi nu te voi dezamăgi niciodată. Îmi este dor de tine şi te iubesc, tata”.
În urmă cu trei ani, Marilyn Manson a cunoscut şi durerea de a-şi pierde mama, care a pierdut lupta cu boala Alzheimer la vârsta de 68 de ani, în 13 mai, 2014.
La acea vreme, artistul a scris: ”Mamei mele, primului om care a crezut în mine… Sper să te văd din nou într-o zi. Dar nu acum, pentru că am multe promisiuni de îndeplinit. Te voi face mândră să ai fiul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna”.