Dintre cei circa 83.000 de membri, la votul ce s-a desfăşurat prin corespondenţă au participat puţin peste 22.000. În vârstă de 46 de ani, fiica lui Jean-Marie Le Pen, cel care a fondat Frontul Naţional în anul 1972, a obţinut astfel al doilea mandat la conducerea formaţiunii.
Deşi Jean-Marie Le Pen rămâne preşedinte de onoare al partidului şi este omul de referinţă pentru vechii militanţi, Congresul desfăşurat sâmbătă şi duminică la Lyon a marcat apariţia unei a treia generaţii Le Pen, ce o are în frunte pe nepoata acestuia în vârstă de 24 de ani, Marion Maréchal Le Pen, primită acum în Comitetul Central al partidului, ea fiind unul dintre cei doi deputaţi ai FN în Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului francez).
Citeşte şi FRANŢA o ia spre…RUSIA: Tot mai mulţi ADEPŢI ai lui PUTIN printre POLITICIENII francezi
Marine Le Pen a început din anul 2011 un demers de schimbare a imaginii de formaţiune radicală ce caracterizează FN, păstrând însă trăsăturile sale fundamentale, respectiv euroscepticismul, apărarea ‘identităţii franceze’ şi combaterea imigraţiei.
Cotată în sondaje cu 30 % din intenţiile de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale din anul 2017, ea a promis, într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro înaintea congresului, că, dacă va ajunge la Palatul Elysee, va renegocia relaţiile Franţei cu Uniunea Europeană pentru ca Parisului să i se restituie cele ‘patru suveranităţi esenţiale, teritorială, monetară, legislativă şi economică’, iar, dacă acest demers nu va reuşi, în cel mult şase luni va convoca un referendum pentru părăsirea UE