Mario Iorgulescu, lovitură cruntă primită în instanţă. Revizuirea condamnării la 3 ani de închisoare cu executare, respinsă de Judecătoria Sectorului 3

Mario Iorgulescu rămâne pe lista celor urmăriți de poliție, pe numele lui fiind emis deja un mandat european de arestare, după ce Judecătoria Sectorului 3 a transmis că a respins cererea acestuia de revizuire a condamnării la 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate. Alături de Mario Iorgulescu, a mai cerut revizuirea condamnării şi un alt coinculpat din dosar, Francisco Pascu, care se află în executarea pedepsei, la Penitenciarul Rahova.
Filip Stan
07 oct. 2024, 20:52
Mario Iorgulescu, lovitură cruntă primită în instanţă. Revizuirea condamnării la 3 ani de închisoare cu executare, respinsă de Judecătoria Sectorului 3
Mario Iorgulescu, lovitură cruntă primită în instanţă. Revizuirea condamnării la 3 ani de închisoare cu executare, respinsă de Judecătoria Sectorului 3

Înfrângere pentru Mario Iorgulescu, în instanţă. Mario Iorgulescu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în aprilie 2021, la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. Pe fond, Judecătoria Sectorului 3 îl achitase, motivând că la dosar nu sunt probe suficiente din care să rezulte vinovăția acestuia.

„În baza art. 459 alin. 5 C.p.p., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat Pascu Francisco Gabriel (…) împotriva sentinţei penale nr. 944/20.12.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 33036/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 504/A/09.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

În baza art. 459 alin. 5 C.p.p., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat Iorgulescu Gino Mario (…)  împotriva sentinţei penale nr. 944/20.12.2018 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 33036/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 504/A/09.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă revizuenţii la plata sumei de 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2024, prin punerea la dispoziţie a minutei prin intermediul grefei instanţei”, este decizia transmisă de Judecătoria Sectorului 3.

Citeşte şi: De ce a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor. Motivare şocantă a ICCJ: „Nu a folosit maşina ca mijloc pentru suprimarea vieţii”

De ce a fost condamnat Mario Iorgulescu

Conform Libertatea, pe 6 iunie 2016, la ora 11:20, Dragoş V. suna la 112, cerând ajutorul. Spunea că se află într-un apartament de pe Strada Orzari, în sectorul 3 al Capitalei, că „l-au chemat nişte băieţi acolo şi l-au bătut tare de tot”. După 20 de minute, o altă persoană apela 112, cerând ca salvarea să vină mai repede, pentru că „cel pentru care s-a solicitat tremură şi moare”. La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, dar şi poliţiştii, care au notat în procesul verbal că „persoana agresată prezintă o rană deschisă la arcada dreaptă, urme de sânge la nivelul mâinilor şi picioarelor şi ochii tumefiaţi” și că „nu poate da alte detalii, fiind în stare de şoc”.

Dragoş V. a fost dus la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Câteva ore mai târziu, a dat primele declaraţii din anchetă și a spus că Mario Iorgulescu îl chemase în acel apartament, ca să-i înapoieze o datorie de 500 de euro.  A povestit cum a urcat cu liftul până la etajul V, a intrat acolo, iar „Mario era în living. Am mers spre el, dar din spatele meu a venit Franco Pascu (Pascu Francisco – Gabriel – n.r.), care avea pe mână un box şi m-a lovit în arcada dreaptă. Am căzut pe o canapea şi am vrut să scot telefonul, ca să sun la poliţie, dar Franco mi l-a luat şi l-a spart, apoi a venit călare peste mine şi mi-a băgat două cuţite în piciorul stâng”.

Victima a spus că în apartament erau cinci bărbaţi: Franco Pascu, fratele lui, doi veri de-ai lor şi Mario Iorgulescu. Primii, potrivit relatărilor din presă, fac parte dintr-o familie de interlopi, cunoscută sub numele de „clanul Calu”. Fraţii Pascu l-au bătut cu o coadă de mătură şi cu ciocanul de șniţele, iar Mario Iorgulescu „m-a lovit şi el, cred că a dat cu piciorul în mine, când eram căzut. Ţipa, zicându-mi: ţi-am spus eu că aşa o să se întâmple!”.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, dar şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Pe 6 septembrie 2016, Mario Iorgulescu a fost reţinut şi a stat în arest preventiv o lună de zile. El a fost trimis în judecată pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal şi complicitate la lovire sau alte violenţe. În decembrie 2018, Judecătoria Sectorului 3 l-a achitat, pentru că „acţiunile sau inacţiunile (pasivitatea) inculpatului nu întrunesc condiţiile de tipicitate pentru considerarea lor ca participaţie la vreuna dintre fapte”. Sentinţa a fost însă răsturnată de Curtea de Apel Bucureşti care, în aprilie 2021, a hotărât că trebuie să stea trei ani la închisoare, pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Franco Pascu a fost condamnat la trei ani de închisoare, la care s-au adăugat încă un  an şi şase luni de închisoare, dintr-o pedeapsă mai veche. Acesta a fugit în Nicaragua, de unde a fost extrădat în ianuarie 2020. Mario Iorgulescu a fugit în Italia, imediat după accidentul mortal comis în noaptea de 7-8 septembrie 2019, iar până acum autorităţile române nu au reuşit să-l aducă în ţară.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte