Marioara Murărescu a fost internată în spital aproape două luni, după o intervenţie chirurgicală. Zilele trecute însă, vedeta TVR a fost externată şi în timp ce îşi continuă recuperarea se pregăteşte şi de revenirea în televiziune, potrivit ziarulring.ro.
„Mulţumită lui Dumnezeu sunt mai bine. M-au externat de la Cluj zilele trecute şi sunt în perioada de recuperare. Toată vara am avut program de reluări cu ediţii ale emisiunii „Tezaur Folcloric”. Vom reveni la filmări, la TVR, când se vor întoarce şi copiii din echipă de la mare. Am intrat deja în programul normal. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, e mare Dumnezeu. În septembrie pregătim un concert la Sala Palatului”, a declarat Marioara Murărescu.
Emisiunea „Tezaur folcloric” va împlini în toamnă 31 de ani, prilej cu care vedeta va organiza un concert extraordinar, la Sala Palatului, pentru toţi iubitorii de folclor.