Marius Budăi anunţă că pensiile ar putea fi majorate încă o dată în 2023: „Nu exclud încă o creştere”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă posibilitatea ca pensiile să fie majorate încă o dată anul viitor, în afară de creşterea din ianuarie.
Alina Costache
01 dec. 2022, 16:18
Marius Budăi anunţă că pensiile ar putea fi majorate încă o dată în 2023:

Marius Budăi a reamintit faptul că, în ianuarie 2023, pensiile românilor vor fi majorate cu 12,5%.

În luna ianuarie pensiile vor veni majorate, așa cum coaliția politică care susține Guvernul a decis. Nu avem niciun fel de sincopă. Vom finaliza până ce facem calculele, până în 10 decembrie, pentru că noi calculăm până în 10 decembrie sumele pentru plata pensiilor pentru luna ianuarie. 

Imediat vom implementa și tipărirea cupoanelor de pensie, vor fi acele deschideri de conturi de la început de an, am discutat și cu Poșta Română. 

Ziua în care pensionarii vor primi pensia mărită va fi până pe data de 15, știți că la început de an există o procedură tehnică, aceea de deschidere de conturi. 

La fiecare început de an bugetar ne mobilizăm, suntem pregătiți și cu siguranță facem tot posibilul să nu fie niciun fel de întârzieri. Vor fi acele câteva zile la început de an care sunt inerente„, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Marius Budăi nu exclude o a doua majorare a pensiilor în 2023

Întrebat dacă va putea Guvernul să mai dea o nouă majorare a pensiilor anul viitor, Marius Budăi nu a negat.

Suntem în pericol cu următoarele majorări și cu rezolvarea inechităților. Inechitățile nu se rezolvă decât cu impact bugetar. Nu cred că se gândește cineva sau poate când au scris PNRR s-au gândit să tăiem de la cei care au pensii mai mari, să dăm la cei cu pensii mai mici (…).

Coaliția a luat o decizie acum și dacă în viitor coaliția va lua și alte decizii, și mă bazez pe experiența acestui an 2022, atunci când avem o vorbă, când coaliția a decis, Executivul a executat„, a replicat ministrul Muncii.

Întrebat, totuşi, dacă exclude ca pe lângă această majorare de 12,5% să mai fie o nouă majorare aplicată pensiilor, oficialul nu e negat nici de această dată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Distanța de la care încep să măsoare viteza noile radare pe trepied. Frânarea bruscă nu mai funcționează
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Încă un cod galben de la ANM. Situația se complică, furtunile lovesc în forță
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Un bebeluș de doar 3 luni a murit la Spitalul de Urgență din Craiova. Familia reclamă erori medicale grave
Cancan.ro
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Avertisment oficial: De ce nu este sigur să consumi ouă de la găinile crescute în gospodărie
MediaFlux
Trump, acord cu Putin! Răsturnare privind războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”