Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă, la Londra. Mărturisirea a fost făcută duminică, pe Facebook de actrița și regizoarea Lia Bugnar, care a mărturisit că actorii străluceau pur și simplu, până când a venit momentul de dans al lui Marius Manole: Cum rolul îi cerea să joace dezbrăcat, actorul Marius Manole a îndurat cu stoicism temperatura foarte scăzută din sală.
Interesant a fost că Marius Manole și ceilalți actori au jucat atât de bine scena, încât publicul a crezut că tremuratul e parte din spectacol.
„Am avut aseara “Ce avem noi aici?” la Birmingham. Acuma, ori suntem noi devastator de comici, ori lor le e foarte dor de casa. Ori ambele. Ca noi asemenea reactii n-am mai avut la acest spectacol. A fost ca un tzunami de hohote care a luat actorii pe sus si i-a facut sa se urce pe energia spectatorilor ca surferul pe valul urias. In scurtele momente de calm se mai auzeau din sala gemetele spectatorilor care nu reuseau sa se linisteasca pe deplin. Cred ca a fost unul dintre cele mai bune spectacole.
Actorii straluceau pur si simplu. PANA CAND. Pana cand a venit momentul de dans al lui Marius. Stiam deja ce-o sa fie. Auzeam deja hohotele, urletele, nebunia. Si asa a fost. Marius a luat-o razna total. Delir. DUPA CARE. Dupa care eu sting lumina si Marius gol (ma rog, la limita posibilului scenic bugnarescian) se baga in pat langa Maria.
Apoi Carmen duce totul si mai departe cu monologu’ ala al ei. Dup-aia eu aprind lumina si urma scena aia in care Maria si Marius vorbesc in pat, scena usoara, pentru ca tot ce au de facut este sa stea cuminti si sa spuna replicile mele comice. Doar ca Marius tremura ca varga. Ii clantanea barba ingrozitor si vorbele clantaninde se rostogoleau in sala sub privirile speriate ale Pisicii. Pentru ca englezii astia cred diferit despre caldura. Ei cred ca frigul de crapa pietrele e tot o varianta a caldurii.
Varianta pe care ne-au oferit-o pe scena si in culise. Se zice ca in scena nu simti boala, frigul, caldura, ca iti trec toate de la adrenalina. Doar ca Marius era ud dupa dansul ala de parca iesise de sub dus. Pisica l-a simtit si l-a acoperit efectiv cu corpul ei pe intuneric. Degeaba. Soarecele intrase in soc hipotermic de la frig, transpiratie, foame (ca vrea trup de zeu) si mai ales oboseala. Crunt e ca spectatorii radeau in continuare. Cu cat tremura Soarecele mai tare, cu atat radeau ei mai rau. Carmen nu mai nimerea replicile.
Se uita la Marius si la fiecare cuvant era pe punctul de a-l lua in brate si a-l scoate de pe scena. Maria plange oricum de felu’ ei, acum i se innodau lacrimile la barba. Eu nu mai nimeream luminile de nicio culoare. Si spectatorii radeau in continuare. Pentru ca asa gandisem eu aceasta jucarie. Sa nu-i las din mana pana la final, sa le fac o oferta de nerefuzat pana in ultima secunda. Putem zice ca mi-a iesit. Long story short nu se mai poate, e deja foarte lunga. Marius a tremurat ore in sir dupa spectacol.
“Soarece, tu o sa mori intr-o zi pe scena.” El clantanind si razand “Cre’ ca.” Acum suntem in tren de la Birmingham spre Londra unde avem doua spectacole unul dupa altul. De la 15,30 si de la 18,30. Marius se uita la mine cum scriu postarea asta. Nu mai tremura. A dormit 6 ore azi noapte si i-a trecut. “Lioara, da’ tu scrii o postare sau un roman?”
Primul spectacol e vandut de cateva saptamani. La ala de la 18,30 mai sunt vreo 20 de bilete. Eu zic sa le luati daca sunteti prin Londra, ca nu se stie ce, cum, cand, cine, de ce. Marius s-a gandit el la Bucuresti ca ziua asta in care vom avea drumul cu trenul si doua spectacole unul dupa altul e un pic prea usoara, asa ca a luat bilete si la un spectacol de la ora 12 sa-l vedem pe Ian McKellen.
“Nu stim cand il mai prindem noi pe omu’ asta, Lioara, ca e batran. Hai sa-l vedem.” Deci. Astia ai mei sunt tineri, da’ ramane valabila fraza. Veniti sa-i vedeti, ca nu stim. P.S. Avem si pe 18 la Bucuresti, in caz ca„, este mesajul scris de Lia Bugnar, pe pagina sa de Facebook.