Senatorul UDMR de Mureş Marko Bela a declarat, duminică, după ce a votat la secţia de votare 500 din Sâncraiu de Mureş, că şi-a exercitat dreptul electoral pentru continuarea procesului de democratizare din România.
„Am votat cu încrederea că vom reuşi după alegeri să continuăm procesul de democratizare în România şi bineînţeles pentru continuarea acestui proces. Şi, în acelaşi timp, am votat pentru participarea maghiarilor la luarea deciziilor şi să aibă şi ei un cuvânt de spus. Atât în ceea ce priveşte viitorul României, câr în special viitorul acestei comunităţi”, a spus Marko Bela.
Acesta şi-a exprimat speranţa că mulţi maghiari se vor prezenta la urne.
În judeţul Mureş sunt aşteptaţi la urne 482.203 de alegători, cu peste 3.100 mai puţini decât la alegerile locale, fiind amenajate 569 de secţii de votare, cu 28 în plus faţă de alegerile precedente.
Judeţul este împărţit în opt colegii pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat.