Marko Bela: Fără UDMR la guvernare nu e reformă în ţară, nu există progres

Senatorul Marko Bela a declarat joi, în cadrul Adunării Generale a UDMR Târgu Mureş, că experienţa ultimilor două decenii a dovedit că fără prezenţa Uniunii la guvernare nu există progres în ţară şi nu se adoptă reforme.
Romania TV
27 feb. 2014, 17:11
Marko Bela: Fără UDMR la guvernare nu e reformă în ţară, nu există progres

Marko Bela a subliniat rolul UDMR în îndeplinirea obiectivelor de integrare euro-atlantică a României, rolul jucat în semnarea tratatului bilateral cu Ungaria, precum şi participarea în guvernarea cu PDL care a evitat ca România să intre într-o gravă criză economică.

„Relaţia de bună vecinătate între România şi Ungaria, între 1996 şi 2000, între 2000 şi 2004 am sprijinit Guvernul şi atunci a avut loc integrarea în NATO, apoi în 2004-2008, România a intrat în UE. Apoi 2009-2012 şi în condiţii dureroase s-a reuşit ca România să evite consecinţele crizei mondiale şi situaţia în care a intrat Grecia. Fără noi pe plan internaţional integrarea nu s-ar fi produs, iar la nivel de guvern nu s-ar fi făcut reforme importante. În ultima vreme, din păcate, nu pot să spun nicio reformă. Dacă vom avea garanţii preliminare, că până la urmă acest pachet de reforme amânat de doi ani ştim cum trebuie să arate şi se va înfăptui, atunci UDMR trebuie să îşi asume rolul de guvernare. Fără noi nu e reformă în ţară, fără noi nu există progres. Cei care au oferit rol de guvernare UDMR s-au gândit şi la acest rol de forţă stabilizatoare al UDMR, nu doar la cifre”, a afirmat fostul preşedinte al UDMR.

Fostul preşedinte al UDMR a arătat că în condiţiile corespunzătoare pentru intrarea Uniunii în Guvern trebuie să fie prevăzută şi asumarea în pachetul de guvernare a priorităţilor comunităţii maghiare.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Fanatik.ro
Habemus Dan! Nicușor Dan este noul președinte al României după numărarea a 100% din voturi: 53,60 – 46,40! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. A câștigat cele mai mari premii mondiale. Nimeni n-o va înlocui
Playtech.ro
Județul în care Nicușor Dan a obținut un scor record, de peste 90%. Rezultatul este unul fără precedent
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Vladimir Putin extinde una dintre cele mai controversate baze de testare a rachetelor nucleare din epoca post-sovietică
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Stupore în sala de fitness. Robert, clientul tăcut, era Papa
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
George Simion, PRIMELE declarații după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan: 'Am fost singuri împotriva tuturor'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri prezidențiale 2025. Nicușor Dan este președintele României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
VIDEO "Blackout România" Diana Șoșoacă, prima reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile
Ce pensie primesc românii care au lucrat doar 15 ani. Cum se face calculul
MediaFlux
Prima reacție din Rusia privind alegerile din România! Anunț de la Moscova
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare