In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”.
In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.
Astfel, prin cuvintele „fecioarele au iesit in intampinarea mirelui”, nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.
Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele „neintelepte” (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le raspunde: „Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi”. Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: „Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului”.
Parintele Petroniu Tanase marturiseste ca intotdeauna diavolul ascunde pacatul sub chipul virtutii. „Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: „Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu”.
De aici reiese ca in vremea postului nu trebuie sa ne oprim doar la infranare, nevointe, metanii etc., ci toate acestea trebuie insotite de milostenie.
Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a facut pe acestea sa nu poata fi alaturi de Hristos. Nu le-a folosit lupta cu trupul, ferirea de a cadea in pacatul desfranarii, de vreme ce ele sunt privite drept pacatoase. Candele sunt darul fecioriei, iar untdelemnul este milostenia. Fara untdelemn candelele se sting, adica fecioria daca nu este insotita de milostenie nu foloseste la nimic.