Potrivit BBC, O’Neill, care a pregătit ultima oară echipa engleză Sunderland, este foarte aproape de a prelua naţionala irlandeză, iar pentru postul de secund a optat pentru Roy Keane 942 ani), fostul căpitan al lui Manchester United, scrie Agerpres.
Reprezentativa Irlandei are programate luna aceasta două meciuri amicale, în compania Letoniei (15 noiembrie) şi Poloniei (17 noiembrie). Anunţul numirii lui O’Neill ar putea fi făcut până marţi, când urmează să fie prezentat şi lotul de jucători pentru cele două partide.
Italianul Giovanni Trapattoni (74 ani) a demisionat din postul de selecţioner al Irlandei în luna septembrie, după ratarea calificării la Cupa Mondială 2014.