Martin Schulz: Poate că, la Bruxelles, Traian Băsescu e uşor diferit decât la Bucureşti

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, la Antena 3, că a colaborat foarte bine cu Traian Băsescu, de aceea fiind suprinzător pentru el atacul preşedintelui român la adresa sa. Candidatul socialiştilor europeni la şefia Comisia Europene nu a exclus ca declaraţiile lui Băsescu să fi fost generate de o documentare insuficientă.
Adrian Ilie
27 apr. 2014, 20:19
Martin Schulz: Poate că, la Bruxelles, Traian Băsescu e uşor diferit decât la Bucureşti

Când a fost invitat să comenteze atacul preşedintelui Băsescu la adresa sa, Martin Schulz a răspuns: „Am fost surprins pentru că am avut o colaborare instituţională foarte bună. L-am respectat mereu şi am avut senzaţia că sunt respectat. La Bruxelles poate e puţin diferit decât la Bucureşti”.

Deşi Schulz a evitat să comenteze prea mult observaţiile preşedintelui României, germanul a respins acuzele care i-au fost aduse. „Întotdeauna am apărat România, fie că a fost vorba de intrarea în spaţiul Schengen sau de Republica Moldova. Am avut întâlniri cu oficiali din Republica Moldova şi am subliniat că pot conta pe noi ca sprijin în drumul către Uniunea Europeană. De aceea  cred că preşedintele s-a înşelat. Poate unul dintre consilieri i-a dat hârtiile greşite”, a mai spus Schulz.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a spus miercuri că o victorie a socialiştilor la alegerile europarlamentare din 25 mai va face ca Martin Schulz să ajungă preşedinte al Comisiei Europene. Băsescu îl acuză pe Schulz de faptul că s-a arătat conciliant faţă de agresiunea Rusiei în Ucraina şi pe socialişti că sunt rezervaţi faţă de perspectiva integării în Uniunea Europeană a Moldovei.

Invitat la „Adevărul” Live, Traian Băsescu a abordat subiectul euroalegerilor când i s-a cerut să comenteze vacanţa de o lună pe care şi-au luat-o senatorii sub motivul campaniei electorale. „Nu pot judeca eu decizia Parlamentului câtă vreme au fost puse sub steagul nevoii de informare a populaţiei cu privire la alegerile europarlamentare. Dar nici n-am văzut vreun parlamentar care să lanseze teme pentru campanie. De exemplu, eu aş striga pe toate drumurile ‘Nu votaţi socialişti!’ „, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că actualul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, este candidatul socialist la postul de preşedinte al Comisiei Europene, variantă neagreată de Băsescu din cauza poziţiei conciliante a acestuia faţă de agresiunea rusească în Crimeea. „El a spus să o declarăm ca pe un fapt împlinit şi asta e!”.

De asemenea, ar avea de suferit şi proiectul european al Republicii Moldova. „Ce a făcut grupul socialist când s-a votat în Parlamentul European perspectiva europeană a Republicii Moldova? Era singurul grup care nici măcar aseară nu voia să fie introdus pe ordinea de zi (…) Socialiştii vor face compromisuri şi pe spinarea Republicii Moldova şi faţă de agresivitatea Rusiei. Un Martin Schulz va fi departe de sprijinul pe care ni l-a dat Barroso legat de Moldova”, a spus Băsescu.

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“