INCENDIU COLECTIV. La marşul de solidaritate care a avut loc duminică în memoria victimelor din clubul Colectiv au participat şi supravieţuitori ai tragediei, dar şi tineri norocoşi care au reuşit să scape nevătămaţi, plecând cu doar câteva minute înainte de producerea incendiului. Unul dintre aceştia a povestit, pentru agenţia Mediafax, că a plecat de la concert şi a mai rămas câteva minute în curtea clubului, văzând la un moment dat o fată care ardea ieşind din sală.
Citeşte şi Tragedia de la Colectiv. Ultimele imagini cu victimele în viaţă, în clubul groazei VIDEO
„Am plecat cu 5 minute înainte să înceapă incendiul. Am fost cu nişte prieteni, era vorba să mă duc spre casă şi am zis să vedem şi noi despre ce e vorba. Majoritatea au plecat într-un alt club. Am stat ce-am stat şi exact în momentul în care am văzut că a ieşit o fată în flăcări ne-am panicat. Eram undeva pe colţ, la 50 de metri„, a povestit tânărul.
Citeşte şi Povestea sfâşietoare a Nicoletei Baldovin, tânăra cu două facultăţi care a murit la Colectiv
INCENDIU COLECTIV. Acesta a mai povestit şi care a fost reacţia forţelor de ordine în momentul în care au ajuns la locul tragediei, după aproape 30 de minute. „Erau panicaţi. După cam o jumătate de oră a venit o maşină de poliţie. S-a panicat unul din ei, care apreciez că a vrut totuşi să sară în ajutor, dar nu ştia ce se întâmplă. Nu ţin cu autorităţile, dar a fost şocant şi pentru ei. A fost ceva, nu am cuvinte, şocant„, a mai spus tânărul.