Mărturisirea soţiei pilotului iordanian: Am AFLAT pe FACEBOOK că a fost ars de viu. Avusese o PRESIMŢIRE

Soţia pilotului iordanian care a fost ars de viu de jihadiştii Statului Islamic a dezvăluit în exclusivitate publicaţiei The Independent că, în ziua în care Muath (Maaz) al-Kassasbeh se prăbuşise cu avionul, a avut o presimţire că nu se va mai întoarce acasă viu.
Sânziana Stancu
06 feb. 2015, 15:39
Mărturisirea soţiei pilotului iordanian: Am AFLAT pe FACEBOOK că a fost ars de viu. Avusese o PRESIMŢIRE

Anwar Tarawneh, soţia pilotului iordanian a povestit, în exclusivitate, publicaţiei britanice The Independent despre ziua în care a aflat că soţul ei a fost ucis. Când mama ei i-a dat telefon, iar Anwar a auzit-o plângând, şi-a dat imediat seama că ceva nu era în regulă, dar nu se gândise la tot ce putea fi mai rău.

Ştia că soţul ei se afla în mâinile islamiştilor Statului Islamic, care îl capturaseră după ce aparatul lui de zbor, un F-16, său fusese doborât, deasupra Siriei, de tirurile rebelilor, în data de 24 decembrie 2014. El supravieţuise ca prin minune, dar fusese prins de jihadişti. Între timp, autorităţile iordaniene negociau cu jihadiştii eliberarea pilotului, în schimbul eliberării unor militanţi islamişti aflaţi în detenţie, în Iordania. La rândul ei, Anwar organizase o manifestaţie paşnică, de sprijin, la o universitate din Amman, cerând eliberarea soţului său.

Din convorbirea cu mama ei, Anwar nu înţelesese exact despre ce era vorba, pentru că femeia plângea într-una, iar două dintre surorile ei făceau gălăgie. „Am aflat (ceea ce se petrecuse exact, n.r.) când am intrat pe Facebook şi am văzut postarea „Dormi în pace, Muath!”… A leşinat pe loc şi a ajuns la spital în stare de inconştienţă.

Citeşte şi Replică la uciderea pilotului iordanian de către Statul Islamic: Ammanul a executat doi jihadişti

Ea spune că nu a fost în stare să vizioneze nici acum înregistrarea cu execuţia barbară a soţului ei, care a fost ars de viu de către jihadiştii Statului Islamic. Femeia a povestit că soţul ei, care a devenit acum erou post-mortem în Iordania, avusese o presimţire că ceva rău urma să i se întâmple. „Spera să fie ceaţă, pentru că atunci n-ar fi putut zbura. Avea sentimentul că i se va întâmpla ceva rău. A fost ciudat, pentru că niciodată până atunci nu  mai spusese aşa ceva”, a mărturisit Anwar, în exclusivitate, pentru The Independent.

Aceea a fost ultima oară când au mai vorbit. După câteva ore de la acea conversaţie, avionul său a fost doborât la Raqqa, iar el supravieţuise prăbuşirii, dar jihadiştii l-au prins şi l-au luat ostatic.

Cine este eroul care a stârnit Iordania împotriva Statului Islamic

Familia şi rudele lui Muath îl descriu ca fiind un bărbat pios, politicos, devotat familiei sale, un fiu de aur care era iubit şi respectat de toată lumea. Singurul său viciu erau dulciurile. Acest „viciu” l-a făcut generos şi cu surorile lui mai mici, pentru care devenise furnizorul lor de bomboane şi prăjituri.

De când era copil, era mereu pe grabă, nerăbdător să ajungă la şcoală, şi să realizeze cât mai multe lucruri în viaţă. „Parcă ştia că viaţa lui va fi scurtă”, a povestit o rudă de-a bărbatului. La numai 26 de ani, Muath cumpăra deja o fermă.

Citeşte şi Încă o barbarie a Statului Islamic: Pilotul iordanian Moaz al-Kasasbeh a fost ARS de VIU VIDEO

Tatăl său, Saif, şi-ar fi dorit ca fiul său să devină medic şi ar fi vrut să îl dea la studii, la Moscova. Nu era mulţumit de meseria pe care avea să şi-o aleagă Muath. Dar Muath a vrut să intre în aviaţia militară. Era atât de mândru pentru că devenise pilot. Beneficiase şi de sprijinul fratelui său mai mare care era prieten cu fratele soţiei lui, amândoi lucrând ca ingineri la o bază aeriană.

Poveste de dragoste

„La început, nici prin cap nu-mi trecea că voi fi soţia lui Muath într-o bună zi. Credeam mai degrabă că aveam să fiu soţia fratelui său mai mare. Când Muath venise să mă vadă, eu nu eram acasă. Apoi, a întâlnit o altă fată. Dar familiile noastre se înţelegeau foarte bine, iar surorile lui au contribuit la legătura noastră. Şi aşa, am ajuns împreună”, povesteşte Anwar, cu nostalgie, despre cele mai frumoase momente ale vieţii lor.

Privirea i se înseninează când povesteşte despre căsătoria lor, din iulie, despre rochia albă pe care a purtat-o atunci şi arată fotografiile din luna de miere pe care au petrecut-o în Istanbul. „Sunt cele mai fericite amintiri ale mele împreună cu el”, spune Anwar. Atunci aleseseră şi numele viitorilor lor copii. „El voia ca pe primul nostru băiat să îl cheme Karam, iar dacă ar fi fost fată, mi-a spus să îi aleg eu numele care mi-ar plăcea cel mai mult pentru ea. Voiam să fie Leya”, povesteşte Anwar pentru The Independent

Citeşte şi Statul Islamic a doborât un avion militar şi a capturat pilotul

După ce s-au căsătorit, s-au mutat într-un apartament, într-un oraş din apropiere de Amman, pentru a fi mai aproape de rude. „Toate acele 5 luni cât am fost căsătorită cu Muath au fost cele mai bune luni din viaţa mea, chair mai bune decât toate lunile din cei 25 de ani pe care îi trăisem până atunci”, a mai spus Anwar.

Răzbunaţi-l!

Nu toţi membrii familiei lui Muath sunt resemnaţi în faţa sorţii crude pe care a avut-o tânărul pilot aflat abia la începutul vieţii. „L-aţi trimis acolo şi acum vă exprimaţi condoleanţele”, s-a dezlănţuit sore pilotului, Tasnim (22 de ani) când camarazii pilotului zburau cu avioanele lor în timpul vizitei reginei Rania, care venise să le prezinte condoleanţe femeilor familiei îndoliate, în timp de soţul ei, regele Abdullah al II-lea, prezenta condoleanţe rudelor de parte bărbătească ale pilotului. „Răzbunaţi-l!”, a strigat de mai multe ori Tasnim.

Citeşte şi Regele Iordaniei ameninţă Statul Islamic ca-n filme: Orice bărbat voi vedea îl voi UCIDE GALERIE FOTO

Issaf, mama pilotului nu şi-a revenit încă din şoc şi vorbeşte mereu despre devotamentul fiului ei. „Purtam mereu un Koran în inima lui şi nu lipsea de la nicio slujbă”, a dezvăluit ea.

În ultima convorbire pe care Anwar a avut-o cu soţul ei, Muath a vorbit şi dspre rugăciune. „Mi-a reamintit să mă rog când apune Soarele şi mi-a spus că el asistase la o dublă slujbă pentru martiri”, a povestit soţia pilotului. Mai târziu, în noapte, se îndrepta fără să ştie către propriul său martiriu.

 

 

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Criza politică din România: alegerile prezidențiale anulate și ascensiunea controversată a lui Călin Georgescu
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!